La petrecerea aniversară pe care a organizat-o atunci când a schimbat prefixul, alături i-au fost aproximativ 200 de invitaţi. Însă, aşa cum spune ea, într-un interviu acordat revistei „Q Magazine„, „în viaţă suntem singuri”.
„După cele mai recente experienţe de viaţă pe care le-am trăit şi le trăiesc, relevantă mi se pare axioma conform căreia în viaţă suntem singuri, pe care oricât am negat-o de-a lungul timpului, am sfârşit prin a o accepta”, a mărturisit Elena Udrea.
Asta nu înseamnă că nu crede în căsătorie şi în ideea de familie, însă acestea sunt doar „adjuvante ale unei vieţi împlinite” pentru că, în realitate, „marile împliniri şi nereuşite le trăieşti singuri”.
La întrebarea „Aţi trăit vreodată o iubire imposibilă?”, răspunsul a fost şi mai surprinzător.
„Sunt Capricorn. Între iubire şi raţiune, nu am nicio şansă să trăiesc iubirea. Întotdeauna iubirea pe care o trăieşti pare a fi marea iubire a vieţii. La patruzeci de ani, eu încă o aştept. Nu mă grăbesc, cu siguranţă va veni exact la momentul potrivit”.
Deşi mereu zâmbitoare, întotdeauna sigură pe ea, Elena Udrea mărturiseşte că singurele momente chinuitoare din viaţa ei au fost acelea în care a trebuit să facă alegeri în plan personal, pentru că, din cauza statului de persoană publică pe care îl deţine, ea este mereu într-o vitrină, iar cel mai mic gest îi este interpretat.
Banii fac momentele de nefericire să pară mai simplu de trăit?
„Ar fi o ipocrizie să spun că nu este adevărat. Multe momente grele în viaţă pot fi depăşite mai uşor atunci când îţi poţi permite să îţi umpli timpul cu altceva, financiar vorbind. Spre exemplu, imediat după anunţul divorţului, mi-am luat toată familia şi am plecat din ţară o săptămână, pentru a nu-i expune şuvoiului mediatic care a urmat. Ar fi fost mai greu dacă nu mi-aş fi permis acest lucru. Dar este adevărat şi că doar banii nu te pot face fericit”, a mai spus Elena Udrea.
CITIŢI ŞI:
Cea mai sexy blondă din politica românească împlineşte azi 40 de ani! Uite cât de bine arată
Elena Udrea, MIREASĂ DE ZIUA EI! Iată CE ROCHIE A ALES SĂ POARTE | FOTO