Elena Udrea, care este foarte activă pe contul său de pe un site de socializare, a povestit despre o întâmplare de care a avut parte miercuri la plecarea de la DNA.
Elena Udrea a pățit-o: „Nici telefon nu aveam cu mine”
La plecarea de la DNA, politiciana și-a dat seama că nu mai avea mașină. Dar a fost extrem de încântată că i-au sărit jurnaliștii în ajutor.
„Nicio zi de campanie electorală fără Elena Udrea în fața „justiției”. Să vadă poporul unde este „corupția” și să voteze cu cine trebuie, adică cu cine ne recomandă „Sistemul”! Episodul de astăzi, „Udrea la DNA”.
Doar că am rămas fără mașină la plecare, așa că jurnaliștii au fost extrem de amabili și mi-au chemat un taxi. Că nici telefon nu aveam cu mine. :) O experiență foarte plăcută, domnul Mihai, taximetristul care m-a dus acasă, fiind un bun interlocutor pe teme de politică internă, externă și administrarea Capitalei.
…
P.S. M-a surprins că tariful a rămas, de atîția ani, tot 1,39 Ron, știind cât de mult și greu muncesc taximetriștii”, a povestit Elena Udrea pe pagina sa de Facebook.