Destul de discretă cu viața personală, fostul ministru a ținut să lămurească problema și a dezvăluit care este relația dintre ea și tânărul care a făcut ravagii în rândul domnișoarelor din lumea mondenă.
Elena Udrea a postat un mesaj pe contul de socializare în care infirmă relația cu tânărul Alexandrov.
„Pe scurt, pentru că nu doresc să vorbesc despre viața mea privata, (la care de altfel presupun ca am dreptul chiar si eu), dar interesul presei în abordarea acestui subiect mă determină să am din nou un punct de vedere. Nu am nicio relație in acest moment, am prieteni, am colegi, am cunoștinte, femei, bărbați, cu care mă întalnesc, ies la cafea, ies în oras, merg la petreceri, la biserica ori la înmormântări, stau de vorba ori colaborez pe diverse proiecte, dar atat. Resping orice speculație referitoare la o relatie între mine și Alexandrov, alta decât una de prietenie și profesionala. Cu speranța că nu voi fi nevoita sa explic prezența fiecarei persoane cunoscute sau nu, cu care voi fi vreodata fotografiată, multumesc celor care considera că există lucruri mai importante decât „viața privata a Elenei Udrea”!„, a scris Elena Udrea pe Facebook.
Elena Udrea: „Ne știm de un an”
Contactată telefonic, Elena Udrea a declarat pentru Libertatea.ro că între ea și tânărul Adrian, nu există mai mult decât o prietenie. ”O tâmpenie. Ne știm de un an, suntem amici, el vinde un proiect imobiliar în care sunt și eu implicată. Cum mă vede presa cu cineva, este iubitul meu”, ne-a declarat Elena Udrea
Cine este Adrian Alexandrov
Adrian Alexandrov este Absolvent al London Academy of Media Film and Tv Presenter și a cochetat cu modelingul, acesta defilând chiar și pentru Cătălin Botezatu. Tânărul este din Tulcea, iar în urmă cu ceva timp declara că și-ar dori o carieră în televiziune. Se pare că el este cel care a ajutat-o și pe Ramona Gabor să ajungă manechin de succes în Dubai. În prezent, Adrian se ocupă cu proiectele imobiliare.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!