Richard Burton avea să povestească, la un moment dat, ce a simţit când a văzut-o prima oară pe Liz Taylor: „Era atât de frumoasă încât aproape că am izbucnit într-un râs bizar. Aduna, laolaltă, foamete, foc, distrugere şi molimă… Sânii ei erau apocaliptici, ar fi răsturnat imperii până să apuci să bagi de seama. Trupul ei pe de-antregul era un miracol. Era, fără îndoială, splendidă. Era generoasă, de o neînduplecată generozitate. Era, pe scurt, mult prea mult… Ochii ăia violet imenşi cu sclipirea aia ciudată în ei. Simţeam că eternitatea trece, civilizaţiile apar şi pier atunci când aceste scânteieri cosmice încercau să-mi pătrundă în sufletul tulburat. Sub privirea aceea, fiecare ciupitură de pe faţa mea se transfroma într-un crater de pe Lună”.
Cei doi au devenit inseparabili, iar curând au început să apară şi în public, ceea ce era de-a dreptul scandalos în epocă. După ce a încercat să se sinucidă, soţia lui Richard Burton, Sybil, a înaintat divorţul. Presa vuia, fiecare gest al celor doi era titlu de primă pagină în ziare. Conservatorii, tradiţionaliştii, familiştii urlau. Un congressman a introdus un amenendament prin care cerea ca Liz şi Richard să nu mai aibă voie să intre în America. Din Europa, Liz a replicat: „N-am să mă întorc nicioadată acolo!”.
Şi asta nu e tot: Elisabeth a primit un mesaj direct de la Vatican, care i-a transmis că se face vinovată de „vagabondaj erotic”.
Cei doi s-au căsătorit prima oară în 1964. Burton i-a cumpărat blănuri, bijuterii, nimicuri sclipitoare. Prima lor apariţie publică a scos oameni în stradă, filmele lor aveau un succes nebun, indiferent de gen, buget, indiferent chiar şi calitate. Lui Burton, relaţia cu Liz i-a adus inclusiv un turneu Hamlet cu casa închisă de la început până la sfârşit.
Citește și:
A murit Elizabeth Taylor!
Iată cele mai bune 10 filme cu Elizabeth Taylor
Viața lui Elizabeth Taylor, în imagini
Liz Taylor a fost căsătorită de opt ori