„Mulți se simt războinici în spatele tastaturii și hărțuiesc alte persoane prin comentarii sau remarci răutăcioase. Ca persoană publică am avut de-a face mereu cu această formă de agresiune, venită din partea unor persoane care își revarsă frustrările în mediul online și îmi scriu lucruri răutăcioase. De la amenințări la jigniri, le-am văzut și citit pe toate. Mi-au spus ba că nu-mi stă bine părul sau că anumite haine nu-mi vin bine, că am picioarele prea scurte, sânii prea mari, sânii prea mici, că am riduri, că nu-mi stă bine blondă, brunetă sau roșcată. Nimic nu le-a convenit unora… Recunosc că la început am fost afectată. Nu înțelegeam de unde poate să vină atâta ură de la o persoană care nu te cunoaște. Apoi, am început să ignor totul și să-mi dau seama că acești oameni au probleme cu ei înșisi, că poate sunt frustrați și nemulțumiți de viața lor. Un „bully” nu va spune niciodată ceva de bine de altcineva, pentru că frustrările îl fac incapabil de așa ceva, iar noțiunea de „a face bine sau a-ți vedea de treabă” nu există în gândirea îngustă a acestei persoane. Așa că, singura modalitate prin care un „bully” se simte bine (pe termen scurt, evident) este doar atunci când îi face pe alții albie de porci”, scrie cântăreața pe blogul personal.

Donald Trump recunoaște că au loc negocieri privind „împărțirea” Ucrainei: „Problema este discutată chiar acum”
Recomandări
Donald Trump recunoaște că au loc negocieri privind „împărțirea” Ucrainei: „Problema este discutată chiar acum”

Artista încearcă acum să-i învețe pe tineri cum să se ferească de repercursiunile grave pe care le poate avea bullying-ul asupra lor.

„Sunt atât de multe persoane influențabile și dornice de aprobarea tuturor, iar, atunci când au de-a face cu un astfel de personaj, le scade complet încrederea de sine. Există numeroase exemple de copii sau adolescenți care au fost supuși în repetate rânduri acestui fenomen încât au ajuns la tentative de suicid.  Există multe femei care sunt zi de zi supuse acestor hărțuieli… Lor le spun că nu trebuie să le pese ce spun ceilalți. Trebuie să știți că nimeni nu are dreptul să vă judece, că sunteți unici, unice, perfecți sau perfecte așa cum sunteți și că nu trebuie să trăim după anumite standarde și nici că nu trebuie să le facem tuturor pe plac. Acești „comentatori de profesie” trebuie ignorați pentru că opinia lor răutăcioasă reflectă doar frustrările și nemulțumirile personale, nimic mai mult”, adaugă Ellie White pe blogul său.

Citește și

VIDEO/ Părintele Doboș: «Ca preot, nu am fibră optică directă cu Dumnezeu. Oamenii nu vor doar o biserică moralizatoare, care să mă tragă de ureche, că nu am făcut bine»

 

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
Unica.ro
Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
ULTIMĂ ORĂ! Omul din spatele lui Călin Georgescu, reținut de Poliție! A apărut cu cagula pe față la sediul IGPR și a fost audiat mai multe ore, însă ce s-a aflat este de necrezut
Viva.ro
ULTIMĂ ORĂ! Omul din spatele lui Călin Georgescu, reținut de Poliție! A apărut cu cagula pe față la sediul IGPR și a fost audiat mai multe ore, însă ce s-a aflat este de necrezut
WOW, cum arăta Anamaria Gavrilă la 20 de ani, când poza senzual. Imagini în care NU o mai recunoști. Zâmbet de reclamă, păr "sauvage", rochii mulate
Libertateapentrufemei.ro
WOW, cum arăta Anamaria Gavrilă la 20 de ani, când poza senzual. Imagini în care NU o mai recunoști. Zâmbet de reclamă, păr "sauvage", rochii mulate
Diferența care șochează turiștii americani la benzinăriile europene
Adevarul.ro
Diferența care șochează turiștii americani la benzinăriile europene
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Elle.ro
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa "Trenuleţ"
Observatornews.ro
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa "Trenuleţ"
Horoscop 22 martie 2025. Peștii se bucură de un bun renume și de aprecierea exprimată direct sau indirect a unui întreg grup din care fac parte
HOROSCOP
Horoscop 22 martie 2025. Peștii se bucură de un bun renume și de aprecierea exprimată direct sau indirect a unui întreg grup din care fac parte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI