Ellie White mărturisește că prin schimbarea look-ului a vrut să demonstreze că o femeie poate să fie sexy, dar și decentă în același timp.
„Într-adevăr, stiul meu a fost întotdeauna mai cuminte, însă acum câteva luni am decis să fac un shooting mai îndrăzneţ care a fost foarte bine primit de publicul masculin în general. Am încercat să arăt că o femeie poate fi sexy, dar totuşi elegantă şi decentă în acelaşi timp”, a declarat Elena pentru Pro Tv Magazin.
Cântăreața consideră că imaginea este foarte importantă și crede că prin sport și o alimentație corespunzătoare orice persoană poate să arate bine.
„Cred că în primul rând contează ce fel de persoană eşti şi modul în care relaţionezi cu cei din jurul tău. Însă aspectului fizic nu ar trebui neglijat. Cred că este absolut necesar în vremurile în care trăim să avem o alimentaţie cât mai echilibrată, să nu facem excese şi să facem exerciţii fizice. Este foarte important modul în care arăţi, dar mai important este să fii sănătos şi să te simţi bine”, a declarat artista.
Întrebată dacă are un ritual în ceea ce privește frumusețea, Ellie White a spus:
„Folosesc mai mult tipuri de de machiaj – de videoclip, pentru emisiuni, de zi sau pentru petreceri – însă un lucru comun la acestea este faptul că mă demachiez imediat după ce s-a terminat evenimentul sau imediat ce ajung acasă. De asemenea, folosesc numai produse de calitate chiar dacă sunt puţin mai scumpe, merită să ai grijă de tine”.
În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care era metoda inedită de alegere a Papei în secolul al XIII-lea?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care țară europeană are doi șefi de stat simultan?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară de doar 120.000 de locuitori organizează alegeri pe o suprafață de 3,5 milioane de kilometri pătrați din oceanul Pacific?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Observatornews.ro
"Dacă există Dumnezeu, de ce tu?" Mesaje sfâşietoare după moartea româncei ucisă cu bestialitate de fiica ei adoptivă, în SUA. Andreea urma să împlinească 48 de ani
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate