Printre VIP-urile care vor încerca să le ţină piept sportivilor aflaţi la vârsta junioratului, în jocuri fără miză disputate pe terenurile de zgură, se numără EllieWhite, Roxana Ciuhulescu şi Monica Iagăr. Nebunia pe arenele din Complexul Lia Manoliu va începe luni, 23 aprilie şi va ţine o săptămână, până sâmbătă, 28 aprilie. În cadrul turneului internaţional, unic în sud-estul Europei, puştii se vor întrece în partide de dublu sau de simplu pentru titlulurile de campioni, dar vor avea şi ocazia să testeze priceperea în ale tenisului ale celor trei vedete care vor avea „curajul” să-i înfrunte. Indiferent de rezultatele din partidele demonstrative cu VIP-uri care, fireşte, nu vor fi înregistrate pe tablourile de concurs, tenismanii juniori vor primi autografe de la adversarii lor celebri în sport, muzică sau televiziune, şi se vor putea fotografia cu ei.
„Rezultatele extraordinare obţinute de juniori, anul trecut, faptul că România s- a clasat pe primul loc în Europa la toate categoriile de vârsta pentru juniori, arată că suntem pe drumul cel bun. România a primit de la Tennis Europe titlul de European Junior Championship Nations Cup First, Ioana Loredana Roşca a fost desemnată Player of the Year 2011, la categoria fete sub 16 ani, Bogdan Borza Player of the Year la  băieţi sub 14 ani, iar Nicolae Frunză a primit acelasi titlu, dar de pe a treia poziţie. Premiile acordate de Tennis Europe, recent, în cadrul Adunării Generale de la Lyon, dar şi oferirea posibilităţii de a obţine licenţa acestui turneu de grad I U14 , singurul pe zgură din sud-estul Europei, sunt pentru Federaţia Română de Tenis motive de bucurie şi de responsabilizare. Este o confirmare a importanţei sprijinului acordat de FRT. Rezultatele de anul trecut au încununat munca acestora, a antrenorilor personali, a cluburilor şi a antrenorilor federali alături de Comisia de Competitii. Le doresc mult succes concurentilor”, a declarat fosta jucătoare de tenis Ruxandra Dragomir, preşedinta Federaţiei Române de Tenis.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News