“Laura Stoica mi-a marcat copilăria. A fost una dintre artistele care m-au inspirat să urmez o carieră artistică. Obișnuiam să cânt această piesă acasă, în fața oglinzii, iar apoi la diferite festivaluri de muzică locale. M-a fascinat dintotdeauna vocea ei puternică și modul impecabil de a interpreta orice stil muzical”, declară Ellie White.

Artista mărturisește că și-ar fi dorit să participe la flash mob-ul din centrul Bucureștiului, organizat in luna martie, cu ocazia împlinirii a șapte ani de la tragica dispariție a Laurei.

“Nu am știut că se organizează acel moment special. La acea vreme locuiam în Brașov, aveam grijă de cel mic și nu știam ce se întâmplă în București. Mi-a părut rău că nu am participat pentru că Laura a însemnat mult pentru mine!”, spune solista.

Întâmplarea a convins-o pe Ellie să finalizeze propria versiune a piesei “Un actor grăbit” și să o lanseze pe internet. Înregistrarea îi pune solistei în valoare calitățile vocale incontestabile și este însoțită de un clip animat ce conține versurile și cuvintele cheie ale îndrăgitei compoziții.

“Am înregistrat piesa cu mari emoții! A fost un moment de o intensitate aparte!”, adaugă solista.

 
 

Urmărește-ne pe Google News