Magazinul a fost inaugurat ieri, iar începând de astăzi vor fi vândute mii de obiecte de îmbrăcăminte, inclusiv ţinute de scenă şi accesorii, care aparţin celor doi. Magazinul va rămâne deschis până pe 19 decembrie, în cazul în care stocul nu se epuizează până atunci, iar toate veniturile vor fi donate fundaţiei de luptă contra SIDA a cântăreţului.

„Primim reacţii pozitive zilnic din partea publicului. Cred că ideea că obiectele pe care le cumpărăm pot şi să ajute pe cineva aflat într-o situaţie dificilă, în special în această perioadă a anului, atinge o coardă sensibilă”, a spus Elton John.

Preţurile obiectelor din magazin variază între 11 şi 2.000 de euro pentru articole realizate de creatori cunoscuţi precum Versace, Prada, McQueen, Dolce & Gabbana sau Jean-Paul Gaultier.

 
 

Urmărește-ne pe Google News