Actrița are doi copii, pe Luca și pe Filip. A dezvăluit acum că fiul cel mare a absolvit liceul, unul de prestigiu din București. Este vorba despre Colegiul Sfântul Sava.

Mama nu a lipsit de la ceremonia de absolvire, de la festivitate. A fost prezentă când tânărului i s-a înmânat diploma de către profesori. După respectivul moment, Elvira Deatcu s-a pozat cu fiul pe treptele liceului.

Se poate observa că Luca poartă o robă specială, specifică evenimentului, și că și-a întrecut mama în înălțime. Actrița a transmis și un mesaj public pe Instagram.

„Am săvârșit și liceu! Luca e “savist” cu diplomă! Bravo, mami, sunt mândră, din nou!”, a scris acesta.

În luna martie a acestui an, Luca Mircea a împlinit 18 ani. La vremea respectivă, Elvira Deatcu își mărturisea dragostea pentru fiu în mod public.

„Luca cel bun, și generos, și amuzant, și altruist, și iubitor a împlinit 18 ani!!! Când ne-am “întâlnit” prima dată i-am spus: ”Doamne, mami, ce mult te-ai lăsat așteptat!”, pentru că a stat cuibărit 42 de săptămâni. (mamele știu ce-nseamnă asta😀)

Îți mulțumesc că m-ai ales să-ți fiu mamă, minunatule! Să fii iubit, să ai oameni frumoși lângă tine, să-ți urmezi visul, nimic și nimeni să nu-ți umbrească zâmbetul! P.S: Când te-apleci(de la cei 194 cm😜)și mă pupi pe umăr spunându-mi „Știi că te iubesc, da?”, se risipesc toate neliniștile, amărăciunile, îndoielile…”, a notat actrița la vremea respectivă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News