În cartea intitulată „Elvis: Destined To Die Young”, autoarea susține că afecțiunile starului american au avut ca punct de plecare genele moștenite de la bunicii din partea maternă, care erau veri de gradul întâi. Mulți membri ai familiei din partea mamei au murit de tineri, asemenea lui Elvis, care a murit la 42 de ani. Printre ei, și trei dintre unchii săi.

Mama sa, Gladys, a murit la 46 de ani. Atât ea, cât și Elvis, „au avut o perioadă similară de patru ani de sănătate degenerativă, lucru important, având în vedere că ea nu a urmat aceeaşi medicaţie ca fiul ei”, a subliniat autoarea cărţii, citată de site-ul britanic specializat în muzică NME.

Viața lui Elvis, „o luptă pentru supraviețuire”

Autoarea mai susține că Elvis suferea de afecțiuni în nouă dintre cele 11 sisteme corporale și că o parte a organismului său a fost afectată încă de la naștere.

„Elvis era un om bolnav care îşi ascundea o mare parte din slăbiciunea sa pentru a umple sălile de spectacol şi a-şi întreţine familia. Examinând punctele sale slabe şi problemele de sănătate, poate că îl vom putea reconsidera ca fiinţă umană”, a declarat ea ziarului The Observer.

Cu toate că pe 16 august se vor împlini 44 de ani de la moartea lui Elvis Presley, nu toate împrejurările în care s-a produs decesul său au fost elucidate.

Adolescentă de 15 ani, violată de o familie din Otopeni, care a luat-o din staţia de autobuz. Cei doi inculpaţi, soţ şi soţie, sunt judecaţi în libertate
Recomandări
Adolescentă de 15 ani, violată de o familie din Otopeni, care a luat-o din staţia de autobuz. Cei doi inculpaţi, soţ şi soţie, sunt judecaţi în libertate

El este văzut ca rege al rock and roll-ului care „a murit în baia lui după ce a luat prea multe pastile”. Totuși, Hoedel crede că starul american nu era dependent de droguri, ci un om care încerca să fugă de realitate, cineva care încerca să supraviețuiască după ce trăise o sărăcie extremă.

„Viaţa lui Elvis este văzută ca un act de autodistrugere, însă a fost o luptă pentru supravieţuire, mai întâi din cauza sărăciei iar apoi a problemelor de sănătate. I-a fost greu să fie Elvis, nimeni înaintea lui nu se mai bucurase de atâta faimă (…) A încercat să funcţioneze în această realitate”, a spus autoarea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Ce să pui în borcanele cu castraveți în oteț ca să fie crocanți și să aibă un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
FANATIK.RO
Ce să pui în borcanele cu castraveți în oteț ca să fie crocanți și să aibă un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Țara pe care e bine s-o eviți când mergi în vacanță. Deși mulți turiști o consideră spectaculoasă, “are multe orașe urâte, nu te simți în siguranță noaptea”
FANATIK.RO
Țara pe care e bine s-o eviți când mergi în vacanță. Deși mulți turiști o consideră spectaculoasă, “are multe orașe urâte, nu te simți în siguranță noaptea”
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Surpriza unui pensionar care a primit 6.800 de lei după recalculare. Câţi bani i-au venit de fapt în prima lună
Observatornews.ro
Surpriza unui pensionar care a primit 6.800 de lei după recalculare. Câţi bani i-au venit de fapt în prima lună
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune
HOROSCOP
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI