Elvis Rromano, cel mai original Elvis din Europa, este unul dintre cele mai iubite persoanje din Șomcuța Mare mai ales după ce, în curtea casei sale, a ridicat și  două camere pentru programe de afterschool, unde, de multe ori, personal se ocupă de educația copiilor rromi din comunitate. ”Le-am pus și internet, au tot ce le trebuie să nu rămână analfabeți. E important să știe ce e cu originea lor, ce de cu exodul din India, azi au cum să cunoască aceste lucruri. Până ieri, mai toată istoria nostră s-a propagate pe cale orală”, spune  nonconformistul artist, pe numele său Tudor Latakoș, care din dragoste pentru vedeta ce a influențat generații, chiar și pe el, și-a botezat doi din copiii săi -Elvis și Elvisa, iar pe o nepoțică Priscilla, după numele soției lui Elvis!

 

Elvis Rromano, sosia regelui rockn roll, și-a făcut  propria școală acasă. În banii de la concerte învață copiii analfabeți din satul unde e profesor!

”Am iubit de mic muzica  dar nu am vrut să cânt muzică tradițională. Prima chitară mi-a luat-o tata după un pariu cu el, dacă iau admiterea la liceu. Am crescut la țară în casă fără electricitate iar când am auzit prima oară Elvis, cum cânta el, mi s-a făcut pielea de găină, parcă am fost curentat. Primul meu costum după modelul celor purtate de Elvis a fost mai chici, țiganilor le plece chiciul. Era compus din pantaloni de la second-hand și o cămasă lucioasă pe care mama a pus franjuri. Toți copiii mă strigau Elvis, așa am adoptat și numele”, povestește artistul pentru care a venit special în Maramureș o echipă BBC.

Le-a cântat rock ‘n roll țigănesc copiilor la Școala de vară din Tălmaciu

Zilele trecute Elvis Rromano (51 ani) a dus piesele starului la Zilele comunei Telciu, în Bistrița Năsăud, loc unde a făcut parte și din muzicienii ce au încântat copii la ”Școala de Vară” organizată în localitate.

Înainte să ajungă un Elvis de respectat în Europa (a susținut recitaluri chiar și în Norvegia), Elvis Rromano a lucrat în mina, a vopsit stâlpi de înaltă tensiune, a fost gardian public. Viața lui Elvis din Șomcuța s-a schimbat după ce a absolvit Școala de Artă Populară și Facultatea de filologie, secția română-engleză din Baia Mare. ”Copiii ce învață la mine acasă? Vreau să le dau un exemplu pozitiv, poți fii cinstit, își pot trăi viața asa și poți să ai o pâine pe masa”, conchide Tudor Lakatos, Elvis ce cântă pe ritmuri de rockn roll despre el și viața rromilor.

CITESTE SI:Așa mama, așa fiică! La 7 ani, Siena, fata Andreei Antonescu, are propriul show de televiziune

 
 

Urmărește-ne pe Google News