„Te cunosc de undeva!”, unul dintre cele mai longevive talent show-uri din România, revine la Antena 1 cu cel de-al 20-lea sezon, din 17 februarie, în fiecare sâmbătă, de la 20.00. Printre cele 8 echipe de artişti ce au acceptat provocarea de a participa în cadrul celebrului show se numără echipa formată din Emi și Cuza, pregătiți să intre în fascinantul joc al transformărilor totale pe scena „Te cunosc de undeva!”.

Emi și Cuza, câștigătorii celui de-al 17-lea sezon „Te cunosc de undeva!”, întâmpină sezonul sezonul 20, un sezon cu energie la puterea #20, cu multă energie și cu o dorință puternică de a da tot ce au mai bun.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

„Am avut de făcut travesti la… travesti”

„Deja, pentru noi, este familiar tot ce se întâmplă aici: de la machiaj, la costume și până la repetiții, suntem foarte confortabili cu orice.

Am spus-o și o repetăm: ne plac provocările, nu ne temem de nicio limbă străină, atunci când vine vorba despre ceea ce trebuie să cântăm, nu ne ferim de niciun personaj pe care am putea să-l interpretăm, ne-a fost dor de „Te cunosc de undeva!” și tot ce ne dorim este să ne iasă momentele atât de bine, încât să fim foarte mândri de noi, la final!”, a mărturisit Emi, completând: „Am avut parte și de o premieră, una impactantă, aș putea spune: am avut de făcut travesti la… travesti! Ca să înțelegeți mai bine, a trebuit să ne transformăm într-o persoană de sex opus, care, la rândul ei, este transformată într-o persoană de sex opus; altfel spus, a trebuit să mă transform într-un bărbat, care, de fapt, era o femeie ce interpreta un bărbat. Ce nebunie, nu?!”. 

„Studiam toate gesturile unei femei care se voia a fi bărbat”

Despre momentul în care au avut de interpretat un travesti, Cuza a mărturisit: „Am avut chiar de două ori de făcut asta și studiam toate gesturile unei femei care se voia a fi bărbat, dar care nu reușea să fie atât de bărbat, pentru că o trădau gesturile feminine. Mie mi-a fost foarte greu să fac un travesti care e, de fapt, genul meu, și anume: o femeie care impersonează un bărbat, având, în continuare, gesturile unei femei; situația asta m-a făcut să studiez, mai degrabă, femeia care impersonează bărbatul, decât să fiu eu bărbatul impersonat de ea și se pare super greu, dar interesant, în același timp, însă va trebui să urmăriți emisiunea, ca să înțelegeți mai bine și ca să vă distrați copios, alături de noi!”.

Când se difuzează „Te cunosc de undeva!”, sezonul 20

Transforming show-ul le pregăteşte telespectatorilor un sezon cu energie la puterea #20 şi multe, multe surprize, alături de cele 8 echipe de artişti care au spus da spectaculosului show al transformărilor, care va putea fi urmărit în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, pe Antena 1 şi AntenaPLAY.

 
 

Urmărește-ne pe Google News