Cei doi au primit la ruletă o piesă în germană a monştrilor sacri ai genului metal – Rammstein – Du Hast. Pe lângă timbrul vocal greu de atins şi învăţarea piesei în germană, cei doi s-au izbit de o problemă şi la transformare.

„Devotamentul nostru pentru această emisiune este dincolo de limite! Şi când colegul şi fratele meu, Cuza, mi-a propus să mă tund, ca să fiu conform personajului, nu puteam să nu accept!”, a mărturisit Emi, în vreme ce Cuza a completat: „e un gen muzical şi o trupă care în primă fază te şochează, dar ce ne-a picat, aia facem!”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Tot el a mai dezvăluit: „Dacă piesa asta ne va ieşi bine, e cel mai bun moment al nostru ever, din toate sezoanele! Pentru că e foarte grea, e foarte greu de susţinut, foarte greu de cântat.

Dacă emisiunea asta va sta încă 30 de ani pe internet, când voi fi eu bunic, vreau să le arăt nepoţilor mei, fericit şi mândru «uite ce făcea tataie când avea 30 de ani!»”.

Prezentatorii transforming show-ului de la Antena 1 au dezvăluit şi ei, la unison, că celor doi concurenţi nu le va fi deloc uşor: „Timbrul solistului de la Rammstein… greu, greu tare! Îţi rupi corzile vocale încercând să-l obţii!”, a completat Pepe. Cum se vor descurca Emi şi Cuza cu provocarea primită la ruletă, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă gală „Te cunosc de undeva!”, mâine, de la 20.00, la Antena 1.

Urmărește-ne pe Google News