ComenteazăInvitat la „Interviurile Libertatea”, Emil Rengle ne-a mărturisit că prima dată a pus tocuri în picioare când avea doar 4 ani și se arăta fascinat de garderoba părinților. Pe atunci, coregraful își dorea să devină artist, nu-și închipuia că ceva ani mai târziu va dansa impecabil pe tocuri de peste 12 centrimetri.
„Aveam într-adevăr 4 ani când purtam tocurile mamei și hainele din dulapul ei și ale tatălui meu, adică chiar orice găseam, doar ca să fiu artist. În fiecare zi trebuiau să se uite la spectacolul meu. Eu aveam două casete, una cu Modern Taking și Michael Jackson și în fiecare zi le puneam piesele și eu le dansam, dar asta nu a reprezentat neapărat un semn clar pentru părinții mei că eu tind către artă. Pe la vârsta de 6 ani m-au dus la karate. Nu am putut să bat pe nimeni. Nu am vrut. Le-am zis că nu înțeleg asta că trebuie să lovesc un alt om, după care am făcut înot, vreo șase luni. Nu am fost cel mai pasionat să fac înot, deși îmi place până și în ziua de azi, după care au încercat cu dansul. Când au încercat cu dansul și au văzut că ăsta este…deci de 20 de ani, dans”, ne-a mărturisit Emil Rengle.
Emil Rengle a știu de la 4 ani că va deveni dansator, deși a cochetat și cu muzica
Chiar dacă părinții au fost cei care l-au dat la dans, nu l-au susținut în primă fază să facă și o meserie din asta. Aceștia au sperat că este o pasiune trecătoare și că fiul lor se va îndrepta spre o carieră mult mai bine remunerată din punctul lor de vedere. Între timp, Rengle i-a convins că dansul este ceea ce îl reprezintă și mai ales îl face fericit, demontrându-le treptat că poate face bani și din artă.
„Nu s-au gândit că vreau să fac o carieră din asta. Atunci când am terminat Liceul de Artă a fost un moment de răscruce. Pentru că eu după liceul de Artă am cântat la chitară clasică. Eram talentat și am intrat la Cambrige în Londra și le-a fost teamă părinților, indiferent că aleg muzică sau că aleg dansul, că ce or să facă cu mine că nu o să fac bani. Moare artist sărac! Au înțeles că nu au cu cine să vorbească și că o să fac exact ceea ce vreau eu și ceea ce mi-am propus și totuși am ales să fac dans înainte de muzică pentru că simțeam că mă exprim mai liber prin dans decât prin chitară clasică”, a mai povestit Emil la „Interviurile Libertatea”, completând că în momentul de față se gândește să facă din nou muzică.
„Acum îmi place la fel de mult să fac și muzică. E clar că încă sunt departe de performanța pe care am reușit să o ating în dans timp de 20 de ani, dar acum am început să privesc lucrurile diferit”.