A pierdut în marea finală de la „Survivor România” în fața lui Alex Delea, însă este mândră de faptul că a rezistat timp de 5 luni în jungla din Republica Dominicană. Elena Chiriac a acceptat provocarea de a participa la „Sosurile iuți” în emisiunea lui Cătălin Măruță, joc în care invitații sunt nevoiți să răspundă unor întrebări incomode.

Sportiva a făcut o dezvăluire care l-a luat prin surprindere chiar și pe prezentatorul de la PRO TV. Elena Chiriac susține că Emil Rengle i-ar fi făcut avansuri la „Survivor România” și ar fi chemat-o să doarmă lângă el în baraca din junglă.

„Emil Rengle mi-a făcut avansuri. Au fost momente în care a avut o tentativă de a se apropia de mine. M-a chemat să dorm lângă el în baracă. Am dormit până la urmă lângă el în baracă”, a dezvăluit Elena Chiriac la PRO TV.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Elena Chiriac neagă relația cu Cucu de la „Noaptea târziu”

Recent, Cucu povestea că a avut o relație cu Elena Chiriac, însă ea neagă acest lucru. Sportiva spune că este vorba despre o neînțelegere și că au fost doar prieteni.

„Inexistentă, neînțelegere… (n.r. – așa a definit legătura ei cu Cucu). Cred că a existat o neînțelegere la capitolul ăsta, mai ales că eu eram în Survivor.

S-a înțeles greșit. Vreau să spun că noi suntem în continuare prieteni. Noi am fost prieteni. Am fost la UNTOLD împreună. Nu ne-am pupat”, a completat Elena Chiriac.

 
 

Urmărește-ne pe Google News