Faimoșii caută încă strategii să îi învingă pe Războinici la „Survivor România” 2022. Lipsa mâncării, a condițiilor bune de odihnă, dar și alte lipsuri stârnesc discuții între concurenți. Faimoșii sunt acum din nou în centrul atenției cu un scandal din interiorul echipei lor.
TJ Miles a lansat un atac la adresa lui Emil Rengle „Ești puțin mai feminin decât mine”, a spus el, iar dansatorul a reacționat. „Eu cred că tu ești mai feminin decât mine, te aranjezi mai mult, frate, decât se aranjează oricare dintre fetele de aici”.
Emil nu s-a oprit aici și a vorbit, pe rând, despre toți bărbații din echipa lui. „Așa sunteți voi, voi care vă credeți mari bărbați, voi sunteți niște… în realitate. Doar pentru că eu am încrederea să fiu feminin și masculin și cum vrea… mea să fiu, asta mă face mai bărbat decât voi, cei care vă prefaceți că sunteți bărbați”, a mai declarat el la PRO TV.
„Băieții de pe insula asta sunt o glumă proastă. Eu am venit aici să devin bărbat, ca să realizez că sunt singurul bărbat de aici. Robert Niță se vaită mai rău decât o femeie. Avem doi bătrâni care vorbesc mult și degeaba și fac puțin, CRBL și Zmărăndescu.
Radu Itu este speriat de bombe și de propria lui umbră, e cel mai speriat om pe care l-am cunoscut vreodată, iar TJ Miles se aranjează mai mult decât orice fată de pe insulă, e fratele meu, dar văd aici bărbați care s-au umplut de accesorii și tatuaje, dar se arată a ceea ce nu sunt”, a răbufnit Emil Rengle.
Trei Faimoși sunt în pericol de eliminare la „Survivor România” 2022
Ajunși la Consiliul de Nominalizare, Faimoșii au avut opțiunea de a vota doar bărbații, numărul fetelor din echipă fiind deja foarte redus. Cei trei care au ajuns la votul celor de acasă sunt Robert Niță, Radu Itu și TJ Miles.
În seara asta, de la 20.30, vom afla ce Faimos este eliminat din competiție.