„Asta este cea mai bună veste, data trecută când ne-am văzut încă stăteam la hotel. Sunt, în sfârșit, acasă, m-am mutat de o săptămână. Încă nu am dezvăluit foarte mult despre felul în care arată apartamentul pentru că nu arată foarte bine, în sensul în care totul este în cutii. Acum despachetez, totul este nou, este superb. Din punctul acesta de vedere, sunt cel mai fericit, cuibul este gata”, a declarat Emil pentru Ego.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Cred că motivul pentru care mi-am luat apartament a fost pentru că aveam nevoie de un loc al meu, unde să mă încarc, să simt această siguranță că am cuibul meu. În rest, nu mi-a păsat și nici nu mă pricep la detaliile privind o investiție bună în perioada aceasta. Nu acesta a fost scopul, nu a fost un scop de business, a fost un scop emotional, pentru inima mea”, a mai adăugat el.

Emil Rengle vrea să călătorească mai mult

„Până acum, până în acest punct al vieții mele am investit foarte mult în a călători, în a vedea, în a cunoaște, în a trăi experiențe noi.

Acum am simțit nevoia de această siguranță. Dar, în capul meu, acest lucru nu mă leagă de un loc, ci, mai mult mă face să explorez pentru că știu că am cuibul meu la care mă pot întoarce oricând. Da, cu siguranță că m-aș muta (n.r. – din România). Și o să mă mut.

Mă gândesc că timpul nostru este limitat, nu o să trăim până la veșnicie, fiecare cât are scris în cărți. Mi se pare că este limitat să trăiești într-un singur loc, indiferent de unde ești. Nu am o problemă cu România, iubesc țara aceasta, iubesc tot ce mi-a oferit, dar îmi doresc și altceva.

Că o să fie vorba de o junglă în Bali, în Tulum, o călătorie în care vreau să ies din societate sau că o să fie vorba de New York o perioadă, îmi doresc să mai bifez niște experiențe cu care să plec de aici. Acesta este motivul”, mai spune Rengle.

Urmărește-ne pe Google News