Emil Rengle a stârnit multe controverse cu participarea sa la „Survivor România” și a avut numeroase conflicte cu cei din echipa sa. După ce a părăsit competiția, dansatorul a spus cu ce strategii au plecat de acasă ceilalți concurenți. Emil Rengle i-a dat de gol pe cei din echipa Faimoșilor și a mărturisit că mulți s-au întâlnit înainte de emisiune pentru a își pune la punct un plan.

„Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Strategiile încep încă din România. La noi, de exemplu, au fost oameni care s-au văzut încă din România la cafea. S-au văzut ca să se cunoască și să tatoneze terenul. Odată ce ajungi pe insulă, ești filmat 24 din 24. Mergi doar pe încredere până la final sau refortifici mereu cu echipa că sunteți pe aceeași strategie”, a declarat Emil Rengle pe Youtube, relatează Fanatik.

Fostul concurent de la „Survivor România” susține că își făcuse o strategie împreună cu Laura Giurcanu și TJ Miles, însă Faimoasa a fost cea care a rupt acest grup. „Laura, TJ și cu mine ne-am fost fideli, dar am fost atenți să nu pară că suntem uniți. Așa că mai iscam și noi câte o ceartă de văzul lumii. Cine a decis însă să desființeze acest grup a fost Laura. Lui TJ îi era cam rușine de mine. (…) Eu am manipulat atât de bine încât am plecat acasă”, a mai spus Emil în vlogul său.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Eu și cu Zmărăndescu chiar ne simpatizăm unul pe celălalt”

Fostul concurent de la „Survivor România” este de părere că la un moment dat nu va mai exista niciun fel de prietenie în concurs. Emil Rengle spune că îl simpatizează pe Cătălin Zmărăndescu, chiar dacă a fost în conflict cu el.

„M-au vândut și au folosit asta în favoarea lor. Și le-a ieșit. Le-a mers strategia. În foarte scurt timp totul se va schimba. Se vor vinde unii pe alții, pe rând. Eu și cu Zmărăndescu chiar ne simpatizăm unul pe celălalt. E un om puternic!”, a mărturisit dansatorul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News