Celebra artistă în vârstă de 42 de ani e invitată la mai multe evenimente acum, însă vrea să lucreze și ca psiholog în paralel, dar nu exclude o schimbare definitivă spre un loc de muncă sigur, în cazul în care nu va mai avea o sursă de venit consistentă din muzică, scrie spynews.ro.
„Eu am și învățat. Chiar mă pregătesc pentru o altă meserie. Învăț să dau un examen pentru a ocupa un post. Aștept să pot accesa postul respectiv, încă nu s-a dat drumul la concursuri.
Eu chiar vreau să mă angajez, pentru că perioada asta de pandemie a fost destul de grea, eu nu m-am mai regăsit, nu-mi vedeam rostul. Pentru mine, statul acasă, făcutul mâncare și făcutul curățenie toată ziua nu era pentru mine”, a mărturisit Emilia Ghinescu, la Antena Stars.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 1Cântăreața de muzică populară a mai adăugat că în pandemie nu s-a confruntat cu probleme financiare chiar dacă nu a mai cântat, soțul ei și-a continuat activitatea, banii nefiind o problemă.
„Din punct de vedere financiar nu am resimțit perioada asta, pentru că la noi în familie doar unul cântă. Dacă am fi cântat amândoi ar fi fost tragic. Faptul că doar eu cânt și soțul câștigă bani din cu totul altceva ne-a ajutat să supraviețuim fără să avem probleme”, a mai explicat artista.
Recent, Emilia Ghinescu a făcut o dezvăluire după 10 ani de relație cu iubitul. Bărbatul e mai tânăr decât ea și, din această cauza, artista a fost criticată la un moment dat.
„Noi n-am pus niciodată preț pe vorbele celor din jurul nostru. Probabil au spus lucrurile astea cunoscându-mă pe mine, că eu sunt o fire foarte vulcanică. Nu sunt genul acela de fată care să lase de la ea. (…)
El m-a înțeles și am încercat să diminuăm acest aspect al meu și să mergem mai departe. Întotdeauna el lasă de la el”, a mai povestit Emilia Ghinescu la Antena Stars.