„Cum rămâi curat? Copiii mei, dar văd şi un consilier de dezintoxicare o dată pe săptămână. Sunt curat de doi ani,” a spus artistul.

Eminem are în grijă patru copii: o fetiţă de 14 ani, Hailie, făcută cu fosta sa soţie, Kimberley Anne Scott, încă două fetiţe adoptate, Alaina, fiica surorii lui Kimberley, şi Whitney, fetiţa lui Kimberley dintr-o relaţie anterioară celei cu rapper-ul. Superstarul hip-hop il are în grijă şi pe Nathan, fratele său vitreg.

Cântăreţul a recunoscut că acum cinci ani, când era dependent de pastile, lua orice îi cădea în mână, inclusiv metadonă. Acesta a fost si medicamentul care, din cauza unei supradoze, putea sa-i aducă sfârşitul în 2005 (n.r. Metadona este un opioid produs pe cale sintetică, cu efect similar morfinei. Din anii 1960, metadona a fost utilizată ca substanţă împotriva sindromului de abstinenţă fizică în cadrul dezintoxicării de heroina – def: Agenţia Naţională Antidrog).

Artistul în vârstă de 37 de ani, care pe 22 iunie urmează să-şi lanseze noul album „Recovery,” album în care Eminem îşi povesteşte experienţele cu drogurile, a declarat pentru ziarul New York Times: „Eram pe Vicodin (n.r.: un produs farmaceutic administrat pentru ameliorarea durerilor moderate pâna la severe), Valium (n.r.: tranchilizant, miorelaxant şi anticonvulsivant, antispastic uterin), Ambien (n.r.: medicament folosit la tratarea insomniilor), şi, spre sfârşit, ce mi-a cauzat şi supradoza, metadonă.”

„Nici nu am ştiut că e metadonă. Eram obişnuit să iau pastile oricând puteam. Luam orice de la oricine”, a povestit rapper-ul despre nefericitul eveniment.

Vezi noul videoclip Eminem – Not afraid

Ascultă piesa lui Eminem feat. Pink, ‘Wont Back Down, „scăpată” din studio

Ascultă „Cinderela Man,” melodie de pe albumul „Recovery”

Urmărește-ne pe Google News