Rapperul american a câştigat premiul Grammy pentru cel mai bun album rap cu materialul discografic ”The Marshall Mathers LP”, care s-a vândut în peste 32 de milioane de copii pe plan mondial.  Eminem a anunţat că va relansa şi o versiune pe casete audio a albumului, cu ocazia acestei aniversări.

Acea casă din Detroit, a cărei fotografie apare pe coperta discului, este casa în care rapperul şi-a petrecut copilăria şi în care a scris cele mai multe dintre versurile cântecelor care l-au făcut celebru. Casa a fost demolată în 2013 din motive de siguranţă şi sănătate publică.

Pe site-ul oficial al artistului, cărămizi din structura acelei case sunt puse în vânzare cu preţul de 300 de dolari. Medalioane din lemnul folosit în structura de rezistenţă a clădirii sunt vândute cu 28 de dolari fiecare.

Urmărește-ne pe Google News