Lista publicată de Guvernul Marii Britanii include acordarea titlurilor nobiliare pentru merit, servicii aduse națiunii și curaj. Premiile vor fi oferite de regina Elisabeta a II-a sau de un membru important al familiei regale care va acționa în locul ei, în timpul ceremoniei care va avea loc la Palatul Buckingham.
Lista de anul acesta include nume importante precum Emma Thompson, câștigătoare a premiului Oscar Oscar, Keira Knightley, una dintre cele mai apreciate actrițe britanice din ultimii ani, precum și oameni care au lucrat în spatele scenei sau în poziții academice sau care conduc anumite acțiuni caritabile.
Thompson, în vârstă de 59 de ani, va deveni Dame Emma, o înaltă onoare care este echivalentul titlului de cavaler oferit unei femei. Printre cele mai importante roluri jucate de ea în carieră a fost cel din „The Remains of the Day” (Rămășițele zilei), un film realizat după cartea cu același nume a lui Kazuo Ishiguro, scriitor japonez premiat cu Nobelul pentru Literatură în 2017, și care se află la rândul său pe lista celor care vor fi înnobilați de Regină anul acesta. Ishiguro, care s-a născut în Japonia, va primi titlul de cavaler pentru serviciile sale aduse în domeniul literaturii. El a spus că a fost profund impresionat să afle că va primi această onoare ”din partea națiunii care m-a primit în sânul său când eram doar un mic copil străin”.
Keira Knightley, cunoscută pentru rolurile din „Pirații din Caraibe”, „Pride and Prejudice” și alte filme, va primi premiul OBE (Ordinul Imperiului Britanic), și va deveni astfel „ofițer” al imperiului britanic, un rang puțin sub cel de ”Dame”.
Tom Hardy, vedeta din filmul „Inception” va primit un premiu CBE, devenind „comandant al imperiului”, un rang mai înalt decât cel al lui Knightley, dar sub cel al Emmei Thompson.
Data la care va avea loc ceremonia de înmânare a medaliilor va fi anunțată ulterior de Palatul Buckingham.
Anul acesta va fi înobilată și o fostă prostituată neozeelandeză a fost înnobilată de Ziua Reginei pentru servicii aduse industriei sexuale, după ce a militat mai mulți ani pentru dezincriminarea prostituției în Noua Zeelandă
Citește și: Cât a câștigat Simona Halep din tenis. Liderul WTA a avut un an 2018 extrem de prolific