Emma Zeicescu (TVR) și Claudiu Popa (Realitatea TV) au fost prinși cu cannabis asupra lor în vară, în timpul unui festival de muzică.
Citește mai multe aici: Cum au fost prinşi cu ţigări cu cannabis Emma Zeicescu și Claudiu Popa. Cei doi se aflau la un festival de muzică
La momentul în care s-a făcut publică această informație, Claudiu Popa a negat acuzațiile care i-au fost aduse lui și fostei iubite.
„Declar acum că nu posed, nu comercializez, nu trafichez, nu cumpăr și nu vând, nu consum substanțe interzise de lege. Avocatul meu, la începutul acestei săptămâni, a început demersul cu privire la orice fel de tentativă de a fi calomniat sau imaginea mea să fie denigrată. Asta s-a întâmplat tot luni, din partea avocatului meu. Declar acum că nu aș accepta nicio clipă ca instituția la care lucrez să fie târâtă în mizerie și nici familia mea”, spunea la vremea respectivă jurnalistul.
Contactat de un reporter Libertatea, Claudiu Popa nu a răspuns inițial solicitării, la ora publicării știrii. Ulterior, acesta a revenit și a răspuns: „Nu comentez”.
În ceea ce o privește pe Emma Zeicescu, un reporter Libertatea a încercat să ia legătura cu aceasta, atât telefonic cât și prin intermediul Whatsapp, însă nu a răspuns până la ora publicării acestei știri.
![Dispariții misterioase din colecțiile familiei regale la Muzeul Național Peleș. Poliția a deschis dosar penal pentru furt](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c1ad7894790a44ecf1a26d841a7b6b2b.jpg)
Precizăm că Emma Zeicescu a anunțat pe Facebook, pe 8 octombrie, că intră în concediu medical pentru o săptămână.
„Când corpul îți spune în mod abrupt că trebuie să iei o PAUZĂ și să te ODIHNEȘTI, e semn că trebuie să înveți să pui mai mult preț pe SĂNĂTATE! Ne vedem peste o săptămână la tv! #ConcediuMedical”, a scris jurnalista.
Riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă
În România, deținerea și consumul de cannabis sunt interzise. Potrivit articolului 4 din Legea 143/2000, cei doi riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, pentru deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
„Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Pe de altă parte, surse judiciare au declarat pentru Libertatea că cei doi ar putea ajunge să facă muncă în folosul comunității.
Potrivit unui raport al Agentiei Nationale Antidrog (ANA), prezentat anul trecut, cannabisul este cel mai consumat drog din România, urmat de noile substanțe psihoactive, cocaina și LSD, ecstasy, ciupercile halucinogene și heroina.
![Antonescu, după zece ani de nimic. Fapte, vorbe și post-adevăr](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_29e97c009a0c88ee7db3be3273b1378a.jpg)
CITEȘTE ȘI:
![Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_55248e789613263229bd197bb42e2942.jpg)
![„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0b787ba1534d187f06590060328a5ea6.jpg)
![Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a935e89af7eed6c3628b59bca47955d9.jpg)
![Județul din România a cărui denumire provine de la numele unui boier. Astăzi este o parte importantă din granița țării noastre](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_660676d08a64672ae9d1e30e56e8f3bc.jpg)
![Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_f95b332835f00d1b0ee18b6a907e25b8.jpg)
![Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_bf6eeb910c90bc6492cbbd932ad4ebfd.jpg)
![Reacţia lui Michael, un american de 68 de ani care învaţă să schieze în Poiana Braşov: "Este grozav"](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_44453f623a3e0d801f1314931da381c5.jpg)
![Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_bb3d8520551c635cec6b18989266602b.jpg)