Este o mamă singură care s-a adaptat situației și care își crește copilul fără ajutorul celui care i-a devenit tată biologic micuțului, luptătorul Cristian Mitrea. Andreea mantea și-a intrat perfect în rolul de mămică, iar astăzi, micuțul ei a împlinit o lună de viață. Andreea i-a transmis public mcuțului cât de mult îl iubește și cât de norocoasă se simte alături de el.
„Și…a trecut o lună! O lună în care m-am simțit cel mai norocos și fericit om de pe Pământ! Pentru că Dumnezeu mi-a trimis acest suflețel și mi-a dat binecuvântarea de a fi mamă! Mă simt împlinită și te iubesc din ce în ce mai mult,cu fiecare gângurit, cu fiecare zâmbet, cu fiecare strângere de deget, cu fiecare oftat, cu fiecare sughițat, cu fiecare privire curioasă, cu fiecare plânset alintat…Dar, ce mă face cu adevărat puternică și fericită, este faptul că știu că acesta este doar începutul. Ne așteaptă un drum lung și frumos împreună. Chiar dacă acest drum o să fie presărat din când în când și cu greutăți, dezamăgiri sau durere, viața are atât de multe lucruri bune, curate, sincere și frumoase de oferit, încât vei avea putere să treci peste toate, iar eu, mama ta, îți voi fi alături mereu și mă voi lupta să ai parte doar de cele bune! La mulți ani, suflet frumos! Te iubește mama mult!