Luis Gabriel este obișnuit cu adrenalina, pentru că a jucat timp de 12 ani fotbal în Franța, însă, și în România. La antrenamente, el a ținut cont de sfaturile Claudiei Tiu și și-a încurajat colegii să plonjeze. În seara concursului, artistul a fost primul concurent care a sărit. Inițial, s-a oprit pe platforma de la 5 metri înălțime, unde a dansat cu Ramona Olaru și, ulterior, a urcat pe ultima. Saltul de la 10 metri i-a adus note bune.
Dornică să descopere lucruri noi la ea și cu speranța că va avea mai mult curaj, Roxana Nemeș a acceptat provocarea „Splash! Vedete la apă” pentru a treia oară. Dacă în trecut, cântăreața a făcut salturi de la 5 și 7 metri, seara trecută, ea s-a oprit tot pe cea de-a doua platformă. „Te-ai aplecat puțin la săritură; din această cauză, ai venit pe piept și ai fost puțin relaxată în aer. În rest, nu a fost o săritură dezastruoasă“, a explicat Clara Gherase.
Lolrelai, pe numele real Ștefania Costache, a descoperit la antrenamente că are fobie de înălțime, iar în seara competiției, a decis să sară de pe una dintre trambuline, după ce a avut un blocaj și nu a reușit să facă saltul de la 3 metri. Ajunsă în fața juraților, Clara Gherase a felicitat-o pentru că a controlat foarte bine trambulina, iar Iulia Albu i-a scris câteva rânduri pe un bilet pe care i l-a dat să-l citească, fără să vadă nimeni ce mesaj i-a transmis. Concurenta a început să plângă și a decis să urce din nou pe platforma de la 3 metri înălțime, de unde a plonjat foarte bine.
Cu frică de înălțime și de apă, dar și fără să știe să înoate, Valentin Sanfira a fost asistat de soția lui, Codruța Filip, la antrenamente. În seara de concurs, artistul i-a surprins pe toți cu saltul său, iar Clara Gherase i-a spus: „Valentin, te felicit! Când te-am văzut cu burețeii la 3 metri, am crezut că vei face o banală săritură în picioare (…). Ai îndrăznit să faci o cădere, o cădere destul de reușită“.
AZA s-a temut enorm de sărituri, iar la antrenamente, cântăreața a reușit să plonjeze de pe platforme doar cu ajutorul lui Luis Gabriel, care o împingea. În fața juraților, ea a urcat la 3 metri înălțime și, după ce și-a prins cleștele de nas, s-a aruncat în apa Bazinului Olimpic de la Bacău. Clara Gherase i-a spus la ce trebuie să fie atentă pe viitor: “Ai ezitat puțin, la plecarea din platformă – frica, normal! Ai flexat puțin picioarele în aer, ai îndoit genunchii, în rest, o săritură echilibrată (…)“.
Provocarea „Splash! Vedete la apă” a fost acceptată și de Eric de Oliveira, cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1. El a mărturisit că antrenamentele i-au amintit de perioada în care a învățat să înoate și de locurile natale: „Am trăit toată copilăria cu ceva de genul – unde săream de pe o stâncă. Mama mea îmi spunea mereu: «Fiule, dacă ai frică, du-te cu frică!»“. Anii au trecut și frica a transformat-o în curaj și perseverență, iar în seara competiției, fostul fotbalist a făcut un salt de la 10 metri.
Clasamentul celor 6 concurenți, în urma calculului făcut după aflarea notelor secrete: locul I = Eric de Oliveira, locul II = Luis Gabriel, locul III = Aza, locul IV = Valentin Sanfira, locul V = Roxana Nemeș, locul VI = Lolrelai. Luis Gabriel a plonjat în cap de pe platforma aflată la 5 metri înălțime, iar AZA a urcat la 7 metri și, înainte să sară, Ramona Olaru i-a arătat o filmare din partea apropiaților. Cântăreața a plâns, iar emoțiile au fost atât de mari, încât Luis Gabriel a mers lângă ea și a încurajat-o să sară, ținându-și mâna pe spatele ei. Ulterior, a făcut și el un salt spre-nainte.
Ajunși amândoi în fața juriului, cântărețul a fost lăudat pentru gestul său, iar Nea Mărin a provocat-o pe artistă să sară încă o dată de la aceeași înălțime. Reușind să facă săritura singură, juratul i-a adăugat 5 sutimi la notă. Urcând pe platforma de la 3 metri înălțime, Eric de Oliveira a executat un salt în cap. Notele obținute de fostul fotbalist l-au ajutat să se claseze pe locul I și să ia premiul de 3.500 de lei. Luis Gabriel și-a adjudecat locul II și cecul cu cei 1.500 de lei, iar AZA a ieșit din cursa pentru marele premiu pus în joc în finala săptămânii.
În această seară, va fi difuzată ultima ediție din acest sezon „Splash! Vedete la apă”, iar Clara Gherase este cea care va da startul săriturilor în Bazinul Olimpic de la Bacău: de la 10 metri, jurata va executa un salt de nota 10! „A noastră Clara dragă, la nici 14 ani, a fost la olimpiada de la Barcelona. La 16 ani, a devenit vicecampioană mondială la sărituri în apă. Este singura săritoare din România care a participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice!“, a spus Răzvan Fodor înainte ca jurata să plonjeze de pe ultima platformă.
Mellina, Eric de Oliveira, Luis Gabriel, Zanni și doi foști concurenți ai show-ului readuși în competiție cu ajutorul unor wild card-uri se vor întrece în sărituri pentru 10.000 de lei.