Cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion și produs de Dream Film Production, „Iubire cu parfum de lavandă”, ȋși completează distribuţia cu noi nume. Actriţa Rădiţa Roșu și tânărul actor Eric Aradits vor da viaţă unor personaje importante ȋn dinamica satului idilic din „Iubire cu parfum de lavandă”.
Cine este Rădița Roșu
Absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, Rădiţa Roșu a jucat ȋn numeroase piese de teatru, atât pe scena Teatrului Maria Filotti, din Brăila, cât și la Teatru de Comedie, Teatru Bulandra și Notarra, ȋn filme precum Transilmanya, Păcatele Evei sau Operaţiunea Grecia și a fost voice over ȋn diverse proiecte de televiziune. Vocea inconfundabilă a actriţei s-a auzit și ȋn proiecte de Teatru Radiofonic, iar ȋn 2011 a ȋnfiinţat Atelierul de Teatru George Mihăiţă și a debutat ca profesor coordonator la școala de teatru cu același nume, ȋn parteneriat cu Teatrul de comedie. De curând a putut fi urmărită ȋn comedia romantică „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”.
În serialul „Iubire cu parfum de lavandă”, ce va avea premiera ȋn curând la Antena 1, Rădiţa o va aduce ȋn atenţia telespectatorilor pe Doris Cloșcă, patroana carmangeriei din sat, o femeie rămasă singură după ce soţul ei, cel care a și deschis afacerea, a decis să o părăsească, plecând alături de o femeie mai tânără. Doris sponsorizează și echipa de fotbal din sat, dar cu o condiţie: fiul ei, Tibi (Eric Aradits), să facă parte din echipă.
„Mă simt inspirată și onorată să fac parte din această echipă extraordinară, unde fiecare membru contribuie cu profesionalism și pasiune. Pentru mine, filmul este o formă de artă vie, iar rolul Doris reprezintă o întâlnire unică cu un personaj complex și profund. Este o bucurie să aduc la viață această poveste și să împărtășesc cu publicul frumusețea și magia iubirii. Această experiență este una extrem de specială pentru mine, având ocazia să colaborez cu doamna Ruxandra Ion, o personalitate remarcabilă în industria cinematografică românească. Serialul Iubire cu parfum de lavandă explorează tema complexă a iubirii și a relațiilor umane, într-un cadru idilic marcat de frumusețea naturală a lavandei. Este o poveste subtilă și emoționantă despre oameni care iubesc sau învață să iubească, cu fiecare episod dezvăluind noi nuanțe ale acestui limbaj universal. Vă invit să vă alăturați nouă în această călătorie emoționantă, unde lavanda nu este doar un decor, ci un simbol al iubirii în toată splendoarea ei. Împreună, vom explora acest limbaj sublim al inimii și al sufletului, într-un peisaj de vis”, a declarat Rădiţa Roșu.
Fiul lui Andrei Aradits, actor în serialul „Iubire cu parfum de lavandă”
Alături de ea, telespectatorii Antena 1 ȋl vor putea urmări ȋn curând și pe tânărul actor Eric Aradits, fiul lui Andrei Aradits. Eric a cochetat de mic cu lumea artistică, urmând cursurile Şcolii de Muzică și Arte Plastice. A filmat primul lui scurtmetraj ȋn regia lui Adrian Sitaru, „Excursie”, alături de Adrian Titieni ȋn 2014, la doar 9 ani, urmat de un altul, semnat de Ştefania Maftei, fiica regizorului Alexandru Maftei. Pentru al treilea său rol a fost distribuit ȋn „Octav”, filmul cu acelasi nume, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, fiul dirijorului Sergiu Celibidache, iar experienţa sa cu această industrie nu s-a oprit aici.
În „Iubire cu parfum de lavandă”, Eric joacă rolul lui Tibi, un tânăr timid și răsfăţat, prieten cu Cristi (Darisian Luncanu), fotbalistul-vedetă al satului. Netalentat la fotbal, se ajunge de multe ori ca echipa să piardă tocmai din cauza lui, ȋnsă faptul că este sponsorizată de mama lui, Doris, Tibi rămâne titular indiferent de rezultate. Lăudat de mic pentru orice, tânărul nu ȋnţelege că performanţa presupune foarte multă muncă.
„Când am fost chemat la casting, nu am vrut să știu niciun detaliu despre proiectul pentru care urma să dau proba. Am vrut doar textul și am ȋncercat să fiu cât mai simpatic. Când am ajuns acasă, ȋmi amintesc că i-am spus tatălui meu atât: «au râs, au șoptit, cred că m-au plăcut!». Nici măcar nu știam sigur dacă era vorba de un film sau un serial. La scurt timp am aflat că este vorba despre serialul «Iubire cu parfum de lavandă», unde ȋl joc pe Tibi, un soi de comic de relief. Un personaj mai ȋmpiedicat, timid, care ȋși dorește foarte tare să fie acceptat. Echipa e foarte faină și ne distrăm mult la filmări. Mi s-a spus de foarte multe ori că semăn cu taica-miu. 🤷♂️Sper să se distreze și cei de acasă, când ne vor urmări!”, a declarat Eric Aradits.
Filmările pentru „Iubire cu parfum de lavandă” sunt în plină desfăşurare într-un sat idilic de lângă Bucureşti, iar din distribuția serialului fac parte nume consacrate din teatru, film și televiziune, ce vor continua să fie dezvăluite în perioada următoare.