„Este o zi pe care nu o voi uita niciodată! Am urcat pentru prima oară pe scena Eurovision, un vis pe care, astăzi, mi l-am îndeplinit”, a mărturisit Ester.

„Repetiția a decurs foarte bine, sunt mulțumită de primele rezultate iar acest lucru îmi dă speranțe și energie pozitivă înainte de concurs. Aici, voi cânta pentru toți românii, pentru că reprezint țara noastră la cea mai mare competiție muzicală din lume și îi invit să fie alături de mine, iar pe cei din diaspora, să voteze piesa On a Sunday, joi, pe 16 mai „, a adăugat tânăra interpretă.

După repetiție, Ester Peony, alături de echipa TVR condusă de Smaranda Vornicu-Shalit, șefa delegației României și regizorul Petre Năstase, au discutat în Viewing Room cu echipa tehnică a gazdelor detaliile show-ului. Specialiştii au tras apoi concluziile şi au reglat amănunte legate de sunet, cadre și lumini, urmând ca vineri, 10 mai, să aibă loc a doua sesiune de repetiții.

„Am avut o primă repetție reușită, care a contribuit la cizelarea show-ului artiștilor noștri. Reacțiile jurnaliștilor și ale fanilor sunt pozitive, spectacolul impresionează, iar Ester este într-o formă excepțională. Obiectivul nostru este ca, până la următoarea repetiție, să clarificăm toate detaliile cu producătorii evenimentului”, sunt primele impresii ale Smarandei Vornicu, șefa delegației României, după repetiția care deschide participarea țării noastre la Eurovision 2019.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

ester3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Emoțiile s-au risipit la conferința de presă care a urmat în programul oficial. Ester Peony, alături de Alex Șerbu, chitarist și, totodată, compozitorul piesei, dansatorii și backing vocals s-au întâlnit cu presa acreditată la eveniment. Jurnaliştii străini au fost curioşi să afle detalii despre conceptul show-ului, de unde a plecat ideea dar și cine sunt artiștii care au inspirat-o pe Ester de-a lungul timpului, dorind să cunoască omul din spatele artistului.

Seara, delegația României a participat la un cockteil de bun-venit, oferit de primarul orașului Herzliya, domnul Moshe Fadlon, în decorul idilic al portului la Marea Mediterana.
Ester Peony va urca pe scena Eurovision Song Contest pe 16 mai, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 6 de intrare în concurs. Alături de reprezentanta noastră, în a doua semifinală participă: Elveția, Suedia, Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia, Norvegia, Rusia, Olanda, Croația, Lituania, Malta.
Ester Peony reprezintă România la ESC 2019, cu piesa „On a Sunday”.

Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO

Prima semifinală Eurovision 2019 are loc în data de 14 mai, în timp ce finala concursului va avea loc în data de 18 mai.

Ester Peony, pe numele său real Ester Alexandra Creţu, este o cântăreaţă şi compozitoare de origine română.

În 2014, Ester s-a făcut remarcată în mediul online prin înregistrarea unor cover-uri în stil propriu, fapt care i-a adus aprecierea internauţilor și nu numai.

Un an mai târziu, a debutat pe radio şi TV cu piesa „Sub aripa ta” (feat. Vescan), care s-a bucurat de succes, clasându-se săptămâni la rând în topurile radiourilor şi posturilor TV de muzică din România.

În 2018 lansează primul EP, „Dig It”, unde Ester se numără printre principalii compozitori. Împreună cu Alexandru Şerbu şi Ioana Victoria Badea scrie „On a Sunday”, melodie cu care se înscrie în Selecţia Naţională Eurovision 2019. În prezent, Ester lucrează la primul ei album, care va fi lansat anul acesta.

Finala națională Eurovision 2019 a avut loc în data de 17 februarie, la Sala Palatului din Capitală. Concursul a fost câștigat de Ester Peony, care a interpretat melodia „On a Sunday”.  Artista a primit cele mai multe puncte de la juriu. După ce Ester  Peony a ieșit învingătoare în finala selecționale Eurovision, artista a stârnit vii comentarii legate de prestația ei.

Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE
Recomandări
Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE

Foto: Thomas Hanses/eurovision.tv


Citește și:

Ultimul termen din procesul lui Sorin Oprescu a durat 10 ore. Pledoaria finală a fostului primar: ”Doamnă judecător, sunt la apusul carierei profesionale…”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câţi români au votat până acum
FANATIK.RO
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câţi români au votat până acum
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI