Artişti din 23 de ţări participante la ediţia Eurovision de anul acesta se vor întâlni pe scena ESPreParty. Alături de participantii de la această ediție,  petrecerea de la Madrid îi are ca invitati si pe: Alfred García (Spania 2018), Imri (Israel 2017), Ira Losco (Malta 2016 si 2002), Vania Fernandes (Portugal 2008), Las Ketchup (Spania, 2006), Cesar Sampson (Austria 2018), Suzy (Portugal 2014).

Ester Peony va interpreta piesa „On a Sunday” în faţa publicului spaniol dar și a numeroșilor români stabiliți aici. Înainte de a urca pe scenă, Ester se va întâlni cu fanii și jurnaliștii acreditați la eveniment, va participa la o conferință de presă, la ceremonia „Blue Carpet” și la o sesiune foto.

Imagini în premieră din Madrid vor fi difuzate în emisiunea „Destinația Tel Aviv”, duminică, de la ora 14.40, la TVR 1. Gazda emisiunii, Laura Fronoiu, va urmări aventura spaniolă a reprezentantei noastre pas cu pas, de la îmbarcarea în avion până la revenirea în țară, cu imagini inedite și primele impresii de la concert. Evenimentul de la Madrid va avea loc sâmbătă, 20 aprilie, în Sala La Riviera şi este organizat de publicaţia eurovision-spain.com.

Turneul de promovare organizat pentru melodia „On a Sunday”, pe care Ester Peony o va interpreta la Eurovision 2019, a mai cuprins evenimente muzicale în Chișinău şi Amsterdam. Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediția cu numărul 64 a competiției muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de țări.    Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa „Toy”.

Citește și

Un consilier prezidențial i-ar fi salvat mandatul lui Donald Trump prin simplu fapt că nu i-a ascultat ordinele

Urmărește-ne pe Google News