Ovidiu Anton va susține primul concert peste hotare la Amsterdam, pe 9 aprilie, în cadrul evenimentului „Eurovision In Concert”. Alături de el vor mai cânta alţi 17 artişti finalişti şi-au confirmat participarea, până în acest moment.

”London Eurovision Party” este al doilea concert de promovare a finaliştilor Eurovision la care Ovidiu Anton va participa, pe 17 aprilie. Desfăşurat la Café de Paris în Londra, un club londonez exclusivist din cartierul West End, evenimentul ajunge anul acesta la a noua ediţie. Pe lângă momentele concurenţilor, organizatorii au anunţat şi invitaţi speciali la concert.

Ovidiu Anton va cânta piesa ”Moment Of Silence” şi la ”Primăvara românească”, de la Bruxelles, un eveniment al comunităţii româneşti din capitala belgiană. Data acestui eveniment urmează să fie confirmată.

„Abia aştept întâlnirea cu fanii Eurovision din străinătate. Mesajul piesei «Moment of Silence» este mai actual decât oricând – puterea oamenilor stă în solidaritate, în capacitatea de a înfrunta uniţi greutăţile – iar concertele sunt un bun prilej de a duce acest gând în inima publicului din Europa”, a declarat Ovidiu Anton.

Cea de-a 61-a ediţie a Concursului Muzical Eurovision va avea loc la Stockholm, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai, şi finala pe 14 mai. În competiţie s-au înscris 43 de ţări, cu trei mai multe decât la ediţia precedentă.

România va participa în a doua semifinală a concursului, cea din 12 mai, alături de Albania, Bulgaria, Danemarca, Georgia, Slovenia, Norvegia, Ucraina, Belgia, Letonia, Belarus, Irlanda, Elveţia, Macedonia, Australia, Lituania, Polonia, Israel şi Serbia.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News