Profesorul, pe nume Jason Blyth, care lucrează la un  liceul scoțian, a înscris piesa „ Tear Up The Dark”  pentru Selecția Națională Eurovision 2017 din Marea Britanie, însă aceasta a fost respinsă. Fiind convins, însă, că melodia lui ar avea potențial, el a publicat-o ulterior pe site-ul  youtube, alături de un mesaj, în care spunea că dacă artiști din alte țări sunt interesați de ea, să-l contacteze.

Astfel, piesa a ajuns la o artistă din România,  Teodora Dinu, fostă participantă la emisiunea X Factor, care după ce i-a făcut câteva modificări, s-a înscris cu ea în selecţia naţională Eurovision, sperând să-și reprezinte țara, la acest concurs.

Ea va interpreta acestă melodie, în direct, la Televiziunea Română, duminică, şi speră să se califice pentru finala selecţiei naţionale, în martie, când se va decide piesa care va reprezenta România la concursul Eurovision 2017.

Melodia a fost respinsă la selecția națională Eurovision 2017 din Marea Britanie

„Am publicat un demo acustic pe YouTube, după ce piesa a fost respinsă în selecţia din Marea Britanie, şi, dintr-o dată, am fost asaltat cu e-mailuri şi cu comentarii pe YouTube de la fanii din România ai concursului Eurovision cărora le-a plăcut cântecul meu. Unul dintre fanii Teodorei m-a pus în legătură cu ea. Spre surprinderea mea, ea ascultase deja înregistrarea demo. Mi-a spus că i-a plăcut piesa şi ar fi un privilegiu pentru ea să o cânte în selecţia naţională din România. Totuşi, și-a dorit şi câteva accente pop rock, şi acela a fost momentul în care am decis să adăugăm înregistrările cu vocile elevilor mei”, a devăluit profesorul scoţian.

În Gaza, eliminarea lui Sinwar nu aduce decât mai multă moarte
Recomandări
În Gaza, eliminarea lui Sinwar nu aduce decât mai multă moarte

Jason Blyth, care predă muzică în acel liceu de un an, spune că a cântat un fragment din cântecul său în faţa elevilor şi apoi i-a întrebat dacă ar fi de acord să îl ajute să înregistreze partea de backing vocals. „Am înregistrat o nouă parte de backing vocals în şcoală, iar elevii mei specializaţi în tehnologia muzicală m-au ajutat cu partea de producţie”, a mai spus  el.

Jason Blyth, care predă muzică în acel liceu din Kinross de un an, spune că a cântat un fragment din cântecul său în faţa elevilor şi apoi i-a întrebat dacă ar fi de acord să îl ajute să înregistreze partea de backing vocals.

”Am înregistrat o nouă parte de backing vocals în şcoală, iar elevii mei specializaţi în tehnologia muzicală m-au ajutat cu partea de producţie a piesei. Profesorul scoţian, în vârstă de 32 de ani, spune că versurile acestui cântec vorbesc despre un bun prieten căruia medicii i-au spus în adolescenţă că urma să îşi piardă vederea. Stephen Campbell, prietenul muzicianului, a reprezentat Irlanda în competiţiile de nataţie de la Jocurile Paralimpice de la Beijing în 2008.

Profesorul scoţian, în vârstă de 32 de ani, spune că versurile acestui cântec vorbesc despre un bun prieten căruia medicii i-au spus în adolescenţă că urma să îşi piardă vederea. Stephen Campbell, prietenul muzicianului, a reprezentat Irlanda în competiţiile de nataţie de la Jocurile Paralimpice de la Beijing în 2008.

Românii care au furat șapte capodopere din Olanda nu apar în documentarul despre ei: „Am vrut să am hoții în film, dar au cerut mulți bani” | VIDEO
Recomandări
Românii care au furat șapte capodopere din Olanda nu apar în documentarul despre ei: „Am vrut să am hoții în film, dar au cerut mulți bani” | VIDEO

Foști concurenți de la Vocea României și X Factor vor la Eurovision 2017

Cu toate acestea, vineri, un clip din versiunea originală compusă de Jason Blyth va fi difuzată în emisiunea ”Eurovision: You Decide”, difuzată de BBC, în cadrul unui montaj despre piesele care au fost respinse în selecţia naţională britanică.

Mai multe vedete consacrate, dar și foști concurenți de la Vocea României și X Factor vor la Eurovision 2017. Ei vor participa la selecția națională Eurovision 2017, care va fi difuzată, în premieră la TV.

Juriul va alege semifinaliştii şi finaliştii Eurovision România, iar publicul va decide cine va reprezenta ţara noastră pe scena de la Kiev. În premieră, înregistrările audiţiilor vor fi difuzate într-o serie de emisiuni la TVR, în perioada 5-11 februarie. Semifinaliştii vor fi anunţaţi într-un show live joi, 12 februarie.

De altfel, toţi cei şase finalişti din acest an care participă la selecţia naţională organizată în Marea Britanie pentru concursul Eurovision sunt foşti participanţi la concursul ”X Factor”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alerta de drone pe litoral a băgat spaima în localnici: „Aveam impresia că ori acum îmi bubuie casa, ori ceva se întâmplă”
Știrileprotv.ro
Alerta de drone pe litoral a băgat spaima în localnici: „Aveam impresia că ori acum îmi bubuie casa, ori ceva se întâmplă”
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Delia Budeanu a murit. Imagini de colecție cu fost crainică TVR. Avea doar 24 de ani când a debutat
Libertateapentrufemei.ro
Delia Budeanu a murit. Imagini de colecție cu fost crainică TVR. Avea doar 24 de ani când a debutat
De duminică, 20 octombrie 2024, de la ora 10, patru zodii intră sub protecția lui Dumnezeu. Se adună lucrurile bune pentru ele
FANATIK.RO
De duminică, 20 octombrie 2024, de la ora 10, patru zodii intră sub protecția lui Dumnezeu. Se adună lucrurile bune pentru ele
5 declarații ȘOC ale lui Constantin Anghelache, securistul „Eftimie Gelu”, cel care a adus Amigo în România: „Ceaușescu a refuzat să creadă în realitatea pe care i-au transmis-o nemții”
GSP.RO
5 declarații ȘOC ale lui Constantin Anghelache, securistul „Eftimie Gelu”, cel care a adus Amigo în România: „Ceaușescu a refuzat să creadă în realitatea pe care i-au transmis-o nemții”
Locul în care rușii și ucrainenii trăiesc în pace. E aproape de România, ambele tabere au proprietăți aici, statul face parte din NATO
FANATIK.RO
Locul în care rușii și ucrainenii trăiesc în pace. E aproape de România, ambele tabere au proprietăți aici, statul face parte din NATO
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Schema prin care a fost păcălit un cuplu din Ploieşti după ce a dat o comandă de mobilă. Înşelătoria a păgubit oameni din toată ţara
Observatornews.ro
Schema prin care a fost păcălit un cuplu din Ploieşti după ce a dat o comandă de mobilă. Înşelătoria a păgubit oameni din toată ţara
Horoscop 20 octombrie 2024. Balanțele au ocazia să se relaxeze și să-și refacă rezervele, dar să și rezolvi unele probleme pe care le au
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2024. Balanțele au ocazia să se relaxeze și să-și refacă rezervele, dar să și rezolvi unele probleme pe care le au

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI