Ester Peony va intra în competiția muzicală de la Tel-Aviv, transmisă în direct de TVR, în cea de-a doua semifinală, pe 16 mai, având numărul 6. Artista nu crede în numerologie și se concentrează strict pe interpretare, show și ceea ce trebuie să transmită publicului prin intermediul piesei „On a Sunday”. Zilele trecute, Ester a primit de la regizorul Petre Năstase un dar personalizat, dar totodată util în susținerea momentului artistic de pe scena Eurovision.

Artista a folosit la repetiții casca primită de la regizorul Petre Năstase

Acesta i-a oferit o cască pentru cântat, realizată în SUA, accesorizată cu cristale Swarovski și personalizată cu inițialele reprezentantei României. Surpriza a fost de proporții pentru Ester, mai ales că își dorea un astfel de accesoriu și l-a primit la fix.

Cadoul lui Petre Năstase pentru Ester Peony

Anul acesta, show-ul României nu va fi sărăcăcios, întrucât au fost alocate câteva zeci de mii de euro pentru efecte speciale. Stilista Eniko Szanto s-a ocupat de vestimentațiile întregii echipe: Ester – voce, Alex – chitară, cele două fete din backing vocals și cei doi dansatori. În ceea ce privește vocea, artista a luat lecții de canto cu Crina Mardare. Înainte de a intra pe scenă, Ester își spune o mică rugăciune și gândește pozitiv. Ea a ținut să îl aibă alături pe tatăl ei, dar și câteva rude din Canada.

Romania intra în concurs în cea de-a doua semifinală Eurovision


Citește și:

EUROVISION 2019 | Ester Peony, sub 1% șanse să câștige concursul muzical. Ce țară este favorita caselor de pariuri

 
 

Urmărește-ne pe Google News