E sărbătoare mare în familia Măruță! Mezina familiei e sărbătorita. Eva Măruță a împlinit 6 ani și chiar de la prima oră a dimineții se pregătește pentru petrecerea organizată cu ocazia zilei sale de naștere. Va purta o ținută specială.
Andra a postat câteva filmulețe în mediul online cu Eva. Așa a dezvăluit că amândouă au mers la un salon de înfrumusețare din București. Micuța a fost răsfățată, a fost în centrul atenției. A vrut neapărat să aibă unghiile albastre de ziua ei, iar Andra i-a permis.
„Tocmai îi spuneam fetiței mele că acum șase ani, la zece și jumătate, mami a născut-o. (…) Acum suntem la unghii. Ce culoare le vrei, iubita lui mama?”, spune Andra, iar Eva imediat reacționează.
„Albastre ca rochia”, răspunde Eva.
Imediat după ce au ajuns acasă, și Andra și sărbătorita Eva au pozat cu unghiile la vedere. Celebra cântăreață a avut și un mesaj pentru fiica sa.
„La mulți ani, raza mea de soare! Eva mea dulce și deșteaptă, să fii mereu cu sufletul deschis, ca acum!”, a scris Andra. Nici Cătălin Măruță nu s-a lăsat mai prejos.
„La mulți ani, copil minunat! Îți mulțumim că ne faci viața mai frumoasă și ne bucuri cu fiecare zâmbet! Te iubim!”, a notat în mediul online prezentatorul de la Pro TV.