Cosmin a fost pus să explice de ce a votat-o pe Irina să meargă la duel, alături de Ana Cazan, a notat kanald.ro.
„Între mine și Mihaela nu este absolut nimic decât prietenie, cum mă înțeleg cu toți de altfel, cu toate fetele și am ales așa pentru că s-a văzut că a fost… Adică așa am simțit eu, nu pentru ea. A fost marginalizată puțin, dată la o parte, nu a avut niciun vot și, pur și simplu, am vrut să fie ceva, egalitate. Apoi s-a oferit ea. A zis: «Da, mă duc eu. Îmi asum, mă duc eu!». Bun!”, a spus Cosmin Marin.
„Am simțit că sunteți așa, mai reci, față de mine, înțelegi? Adică așa am simțit eu și asta spun. Adică de ce să mint, sa zic «da, domnule, toată lumea ma iubește pe mine, eu sunt centrul atenției». Nu, asta am simțit pe moment și asta am spus și asta o să…”, a zis și Mihaela Popescu.
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor