Contractul de exclusivitate, serviciu contra serviciu, pe care l-a încheiat cu Antena 1 îi va acoperi cea mai mare pare a serviciilor și, potrivit surselor noastre, se ridică undeva la 50.000 de euro. Însă, pretențiile Andreei Tonciu depășesc cu mult suma aceasta. Bruneta mai are de plătit rochia și toate mofturile adiționale pe care soțul ei, Daniel, este dispus să i le plătească.
Un lucru este cert, prima cheltuială majoră a fost făcută. Andreea a antamat lăutarii care îi vor cânta toată noaptea la nuntă. 12.000 de euro au zburat din economiile familiei. Apropiați a cuplului ne-au dezvăluit că, printre cei care vor asigura atmosfera se numără Babanu, Adriana Antohi, Jean de la Craiova și Vali Vijelie. Așadar, dacă nu a putut să danseze prea mult la cununia civilă, însărcinată fiind, cu siguranță, Tociu va rupe ringul la nuntă.
În momentul în care au aflat de sarcian ei, Andreea și Daniel au vrut să semneze certificalul de căsătorie pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților, dar s-au trezit cam târziu și s-au văzut nevoiți să o facă mai devreme cu două zile. Cununia a fost una opulentă la care s-au cheltuit peste 40.000 de euro, bani din buzunarul mirelui. S-au consumat cele mai fine băuturi și cele mai alese mâncăruri, artiștii s-au perindat toată noaptea pe scenă, invitaților li s-a interzis să dea dar și toată lumea a fost fericită. Nici nu s-au dezmeticit bine după cheful din februarie că Andreea Tonciu și Daniel s-au apucat de organizat nunta. Evident, evenimentul, care va avea loc pe 4 septembrie și care ar trebui să fie mai mare decât cununia, implică din nou cheltuieli pe măsură.