Adriana Bahmuţeanu se judecă cu Prigoană pentru a obţine un ordin de protecţie conform căruia afaceristul pensionar să nu se mai apropie la mai mult de 200 de metri de ea.
Ieri, judecătorii au audiat mai mulţi martori, inclusiv pe învăţătoarea lui Maximus, băiatul cel mare al cuplului, care a relatat modul în care omul de afaceri şi-ar fi bătut copilul pe holurile şcolii în care acesta învaţă.
Atât această mărturie, cât şi cea a Cameliei Enciu, prietena Adrianei, vor fi analizate de magistraţi, care şi-au luat timp până astăzi să anunţe dacă Silviu Prigoană este sau nu un pericol pentru copiii lui.

Îşi vizitează cuscrii în SUA

În replică, omul de afaceri a spus că nu mai este nevoie de un ordin de restricţie oficial, pentru că şi-a impus singur unul. Şi nu de 200 m, ci de aproape 10.000 km.
“Am avut proces cu Adriana şi a rămas în pronunţare, dar, indiferent de hotărârea instanţei, eu am luat singur decizia de a sta departe de ea, deşi acum o săptămână m-a sunat că vrea să ne întâlnim între patru ochi. Mâine (n.r. azi) dimineaţă plec cu băieţii mei cei mari în Statele Unite, la Chicago, acolo unde au studiat şi petrecem Paştele la părinţii Corinei, iubita lui Honorius”, ne-a declarat Prigoană, în exclusivitate. Însă omul de afaceri nu a uitat nici de ceilalţi doi fii ai săi, Maximus şi Mihai. El a trecut pe la grădiniţă şi le-a dus cadouri de “iepuraş”.

Urmărește-ne pe Google News