Viorica (40 de ani) şi Ioniţă (43 de ani) de la Clejani au fost acuzaţi, miercuri după-amiază, la Secţia 12 Poliţie, de tulburare de posesie şi intrare prin efracţie. Reclamaţia a fost făcută de vecinul lor, Miron Alexandru, după ce aceştia au pătruns pe terenul lui, fără a-i cere acordul, pentru a căuta o presupusă comoară, chiar în timpul unei emisiuni TV.
Viorica de la Clejani a primit un cadou nedorit ieri, de ziua ei de naştere. E vorba despre o plângere penală din partea vecinului lor, Miron Alexandru: “Nu e pentru prima oară când intră pe terenul meu. Ei şi-ar dori să stea singuri acolo, să nu mai fie nimeni lângă ei. Şantierul e în conservare în prezent, în urma reclamaţiilor făcute de ei. Există şi un afiş mare cu proiectul casei, cu numele beneficiarului, precum şi un număr de telefon. Mă puteau suna să-i las pe teren pentru a-şi susţine show-ul. Nu au făcut asta, în schimb mi-au scos poarta din balamale. Am depus plângere pentru tulburare de posesie şi intrare prin efracţie, o să-i dau şi în judecată pentru că mi-au adus prejudicii materiale, întrucât investitorul căruia urma să-i vând acest teren nu mai vrea să-l cumpere după tot ce a văzut la TV. Voi cere despăgubiri”. Clejanii şi-au cumpărat casa din zona Decebal din Capitală în urmă cu un an. Ei au mai avut conflicte cu vecinul lor, reclamându- l pe acesta că le afectează casa din cauza lucrărilor şi că le-ar fi lovit un perete al casei.
«Abuzează de notorietatea lor»
“Zidul de pe care zic ei că le-a sărit tencuiala e pe proprietatea mea. Au intrat pe terenul meu cu o fâşie de 45 de centimetri, care însumează opt metri pătraţi. Acum mă şi ameninţă că ar fi mai bine pentru mine să vând terenul. Ei spun la TV că-i terenul lor şi vin să caute comori acolo. Abuzează de notorietatea lor, fac reclamaţii şi mă încurcă şi pe mine cu construcţia”, s-a plâns Miron Alexandru. “Urma să plătesc în jur de 200.000 de euro pentru acest teren, dar, când am văzut toată tevatura aia, nu-mi mai trebuie”, a spus Alexandru Francu, cel care urma să cumpere terenul vecin cu casa Clejanilor.
FII SUPORTER ADEVĂRAT! Libertatea te îmbracă în echipamentul Stelei
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!