Simona Halep și Smiley se află împreună, în America, în această perioadă. Ea, la un turneu de tenis, el în scop profesional. Artistul și-a făcut însă timp să fie în tribună la toate meciurile compatrioatei sale, fie că au fost cele de la Indian Wells, sau cele de la Miami, turneu ce se desfășoară în aceste zile. Astfel că, speculațiile au început să apară. Formează celebrul burlac și sportiva noastră numărul 1, cel mai nou cuplu din show-bizz? Ei bine, unul dintre cei mai buni prieteni ai artistului, în același timp și colaborator de-aI acestuia, rupe tăcerea și vorbește, în premieră, despre relația celor doi.
”Simona îi este foarte dragă, atât lui, cât și nouă, cei de la casa de producție. Dar între ei nu este nimic. Smiley a fost la meciurile Simonei, ca și suporter, întrucât se cunosc iar el se află în America, în această perioadă”, a declarat pentru Libertatea sursa mai sus-menționată.
Piesă pentru Simona?
Smiley și Simona Halep s-au cunoscut în urmă cu câteva luni, artistul fiind cel care a ”vizitat-o” pe terenul unde aceasta se antrena. Au râs, s-au simțit foarte bine, iar fiecare s-a declarat admiratorul celuilalt. Iar de atunci, cei doi au rămas și buni prieteni. Nu este exclus ca Smiley să-i propună chiar Simonei să fie protagonista primului săi videoclip, care să i se potrivească.
”Când va avea vreo piesă potrivită, poate chiar îi va propune acest lucru. La ”Pierdut buletin” (n.r. ultima piesă a artistului), nu avea cum”, a adăugat prietenul artistului.