Vinovăția pentru accidentul produs miercuri nu i-a aparținut Cristinei Spătar, dar, în alte condiții, aceasta ar fi putut evita impactul, dacă totul ar fi fost OK. Încă de la finele anului trecut, cântăreața a început să aibă o stare psihică proastă, iar în ultimele zile s-a deteriorat simțitor. Dacă până acum lumea o compătimea pentru faptul că Alin Ionescu, soțul ei, o înșeală pe unde apucă, după ce omul de afaceri a început să facă declarații prin presă și a lăsat să se înțeleagă faptul că mama copiilor lui are și ea o mare parte de vină pentru impasul în care se află mariajul lor, au apărut și primele atacuri la adresa ei. În plus, mesajul postat de Alin pe internet, în care confirmă iminența divorțului, i-a accentuat și mai tare depresia. Așa se face că, năpădită de o mie de gânduri și temeri, Cristina și-a pierdut și atenția și viteza de reacție și, spun prietenii ei, era aproape inevitabil să nu se întâmple ceva la starea în care se afla. Și, cu toate acestea, în public, cântăreața continuă să pozeze într-o femeie rezistentă.

„Zâmbește celui ce te-a jignit, umilit, să nu-ți poată citi durerea din suflet”, a replicat ea mesajujului postat de soțul ei din care reiese că mama copiilor lui nu a făcut tot posibilul pentru a salva mariajul.

„Cristina nu iartă, nu mi-a iertat nici greșelile pe care nu le-am făcut. Din punctul meu de vedere, o căsnicie în care nu mai poți să zâmbești, nu își mai are rostul. Consider că e mai bine pentru toți dacă ne vom continua drumurile separat (…) Timpul ne va demonstra cu siguranță cine a greșit. Pe mine nu mă interesează imaginea. Prefer să fie ea personajul pozitiv și sper ca asta să o ajute în carieră”, s-a scuzat Ionescu.

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News