O familie cu mulți copii înseamnă automat și multă bătaie de cap. O simt pe propria piele Adi Sînă și Anca Serea, care au nevoie de mare ajutor pentru a reuşi să se descurce cu cei cinci copii ai lor. Atunci când sunt invitați la vreun eveniment sau la o petrecere, cei doi nu-și iau toți copiii. Ce-i drept, Ava și Moise sunt destul de mici pentru a participa la evenimente mondene, însă când Noah era de vârsta lor își însoțea părinții peste tot. Cântărețul ne-a declarat că atunci când vine vorba de vreo petrecere, el și soția lui preferă să-i ia pe rând pe cei mici, tocmai pentru a le putea acorda atenția cuvenită și pentru a putea ține pasul cu energia lor. Atunci când merg într-o vacanță sau aleg să petreacă mai multe zile în afara Bucureștiului, cei doi părinți sunt însoțiți de bunici și de bone, care îi ajută cu copiii.
Adi Sînă și Anca Serea au o familie numeroasă
Această situație nu va mai dura foarte mult, căci David, fiul cel mare, a ajuns deja la vârsta la care nu mai vrea să iasă în oraș cu părinții lui, iar încet-încet, și Sarah, fiica Ancăi din prima relație, îi va călca pe urme.
“David deja este adolescent și nu prea mai vrea să meargă cu noi la evenimente. Are grupul lui de prieteni, activitățile lui, normale pentru un adolescent”, ne-a spus Adi Sînă.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor