De când a plecat la îngeri, nu a fost zi în care Adriana și Mihai să nu se roage pentru sufletul fetiței lor.
Au respectat toate orânduielile creștine și au rămas uniți și îndrăgostiți, așa cum le-a cerut Ioana cu ultima suflare. Pe 2 ianuarie, când cei din jur abia își reveneau după chefurile de Anul Nou, soții Onilă contabilizau 40 de zile de când fiica lor s-a ridicat la cer. Dar nu au pomenit-o atunci. Adriana și Mihai Onilă fac parastasul de 40 de zile al fiicei lor exact când aceasta și-ar fi sărbătorit onomastica.
”Pe 2 ianuarie s-au făcut 40 zile de la plecarea Ioanei. Am să fac o masă cu mâncare tradițională românească, în special sarmale cu mămăliguță, preferatele Ioanei, la care sunt invitați toți cei care au iubit-o și o iubesc în continuare, aici în Belgia. I se va face slujbă de pomenire pentru 40 zile într-o minunată biserică ortodoxă de aici, dar pe 7 Ianuarie deorece până atunci nu se fac slujbe de pomenire, după cum mi-a explicat părintele care i-a făcut toate slujbele de până acum. Este o minunată mânăstire de maici, unde măicuțele s- au rugat mereu pentru Ioana, mai ales în perioadă când era bolnavă”, ne a explicat Adriana Onilă, mama Ioanei.
Altar în holul școlii și o sală cu numele ei
Așadar, au trecut 40 de zile, viața a mers înainte, dar nimeni nu a uitat- o pe Ioana.
„Conducerea și tot corpul didactic al școlii unde era Ioana i-au făcut un altar minunat, chiar în holul de la intrarea în școală, cu poza ei, desene, lucrări și un album în care au scris, au desenat, și-au exprimat sentimentele față de ea, toți copiii, profesorii și părinții. Înainte de Crăciun am dat o parte din toate jucăriile, cărțile și decorațiile pentru pomul de Crăciun școlii. Conducerea școlii și întreaga echipă de profesori au creat deja Sala „Ioana Emily Hope”, o încăpere mare din școală în care toți copiii vor veni să facă muzică, să deseneze, să își manifeste orice fel de talent. Toate acestea au fost create în doar câteva zile de către directori și profesori în colaborare cu toți părinții”, susține Adriana.
Iar acesta este doar începutul lucrurilor minunate care vor fi făcute în amintirea Ioanei.
„În ianuarie vom începe cu toții ( eu, Mihai, echipa de cadre didactice) activitatea de voluntariat în Sala „Ioana Emily Hope”. Va fi desigur implicată și Academia Regală de Arte Frumoase din Antwerpen și astfel vom pune bazele unui întreg proiect dedicat dezvoltării și susținerii creativității oricărui copil din Antwerpen. Vom face tot posibilul ca acest proiect să se dezvolte la nivel național. Onorăm atât noi cât și toți cei care au cunoscut-o pe Ioana tot ce a însemnat prezența ei în viața noastră a tuturor și înțelegem în același timp faptul că fiecare copil este important”, ne- a mai spus Adriana.
I-au împărțit hăinuțele și jucăriile
Conform obiceiurilor creștinești, Adriana și Mihai s-au despărțit de obiectele personale ale fetiței lor și au avut grijă să ajungă la cei care le vor prețui cel mai mult.
„Jucăriile le-am dăruit altor copii, cât și celei mai bune prietene a Ioanei. La fel am procedat și cu toate hăinuțele ei, pentru că ei îi plăcea să împartă mereu ce avea și cu alți copii. Ioana și-ar fi dorit că alți copii să se bucure de jucăriile ei”, ne-a mai împărtășit Adriana.
CITEȘTE ȘI:
Interviu cu Mihai Onilă la trei săptămâni de la moartea fiicei lui. ”Ioana nu a murit, ci s-a întors acasă”