Tânărul din echipa „Războinicii” a simțit primii fiori ai dragostei când era în clasa a VII-a. Mama sa își amintește cu umor o poveste de dragoste adolescentină care l-a determinat pe fiul său să comită un…fort din propria locuință. „Aveam un parfum bun pe care îl foloseam la zile mari, având trei copii nu prea se îngrămădeau parfumurile scumpe la măsuța mea de la oglindă. Și, într-o zi, când vin acasă, mă ia de nas un miros de parfum care plutea în toată casa. Vaaai, mi-a spart sticluța de parfum, m-am gândit! Iar parfumul, ia-l de unde nu-i”, ne-a povestit mama lui Alex, care își amintește și acum reacția pe care a avut-o fiul său atunci când a fost întrebat despre misterioasa dispariție.
„În clipa aceea s-a făcut roșu-roșu la față, dar eu nu am insistat. A doua zi chiar m-am întâlnit pe stradă cu profesoara lui de Limba Română, o doamnă cu care el avea lungi discuții filozofice și care mi-a spus că lui Alex îi place de o fată de la clasa paralelă, de care este îndrăgostit. Atunci m-am prins ce s-a întâmplat: a luat parfumul ca să-l ofere cadou dominșoarei. Seara, acasă l-am întrebat dacă i-a plăcut parfumul colegei de la clasa paralelă”, a mai povestit amuzată femeia.
Alex de la Exatlon a furat…din dragoste pentru o colegă
Exceptând acest episode din copilărie, Alex a fost un copil echilibrat, fiind un model și sprijin pentru frații lui mai mici, Dragoș și Gabi. Părinții i-au dat pe toți trei la dans sportive și tot pentru ei au deschis o școală de profil, în Buzău. În cantonamente, Alex avea grijă de frații mai mici, iar la teme tot el îi ajuta. Pentru părinții „războinicului” de la Exatlon, copiii sunt cele mai prețioase investiții: ca să nu mai facă naveta, pentru ei s-au mutat la oraș, familia locuind până atunci într-o comună lângă Buzău, unde și astăzi stau cu chirie.