Are 39 de ani și nu a mai fost căsătorit niciodată. Asta în ciuda faptului că printre iubitele sale s-au numărat mai multe frumuseți din showbiz-ul autohton.
Asta pentru că niciuna dintre fetele cu care Alexandru Francu, unul dintre fondatorii trupei Paraziții, s-a afișat nu a reușit să-i placă atât de mult, încât să facă pasul decisiv și să o ducă în fața altarului. Ei bine, de data aceasta, situația s-a schimbat radical. După o perioadă în care a preferat să stea singur, Francu pare să-și fi găsit jumătatea. Tânăra care l-a cucerit este de origine rusă, are 23 de ani, și lucrează ca stilist. Alexandru și Victoria s-au cunoscut prin intermediul unei prietene comune. Iar de atunci, sunt de nedespărțit.
”A fost dragoste la prima vedere”, a mărturisit fostul artist, în prezent un cunoscut om de afaceri. Cum a reușit să-l cucerească Victoria? ”Este exact cum îmi doream să fie o femeie. Genul ei este foarte rar. Are multe calități, pe cale de dispariție”, ne-a spus acesta.
S-au mutat împreună
Între Alexandru Francu și Victoria a fost nu doar dragoste la prima vedere. Cei doi și-au dat seama că au multe puncte în comun, și după doar câteva săptămâni de relație, s-au și mutat împreună. Tânăra a venit în România, pentru a împărți, în prezent, același apartament cu iubitul său.
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii