Frumoasa prietenie și atașamentul față de cea care i-a dat viață a fost admirat de toți cei prezenți în culise înaintea concertului la care s-au vândut toate biletele. Dincolo de diferența de vârstă, cele două seamnănă mult, amândouă sunt blondine și cu aceleași trăsături, frumusețea solistei fiind, se pare, o moștenire de familie.
Alina Crisan si-a adus mama la concertul său, la Sala Palatului
Mama Alinei i-a impresionat pe toți cei prezenți, mai ales pentru grija și atenția ce a dovedit-o pentru micuțul fiul al lui Marian Ionescu, șeful trupei Direcția 5 și al Octaviei Geamănu, parcă arătându-i fiicei sale cum o dezmierda când Alina (33 ani) era mică-mică. De altfel, cei care nu știau cine este companioana solistei ar fi putut jura că acesta este sora sa cea mare. Fostă membră a trupei feminine ASIA, Alina, cunoscută drept Alinka, în urma colaborărilor la propriul proiect muzical de muzică de club, mai are o soră, mai mica, Gabriela.
CITESTE SI