Anca Pandrea are din nou probleme de sănătate, asta după ce, în urmă cu aproximativ doi ani, era internată de urgență, după ce s-a simțit foarte rău.
A urmat apoi o perioadă în care artista s-a simțit mult mai bine, motiv pentru care nici nu a mai ținut cont de tratamentul și sfatul medicilor. A omis să mai meargă la control, în ciuda sfatului că i se recomandase să facă acest lucru. Astfel că, Anca Pandrea a ajuns din nou pe mâna medicilor.
”Mi s-a oprit tratamentul pe care-l luam pentru problemele cu coagularea sângelui. Mi-am revenit, dar acum am altele. Mă doare foarte tare mijlocul și obosesc foarte repede. Dacă ies puțin din casă, după zece minute abia mai pot respira. Urmează să-mi mai fac niște analize și niște controale”, a mărturisit aceasta pentru Libertatea.
Risca să facă hemoragie
Anca Pandrea a mai sous că în perioada tratamentului, a fost nevoită să fie extrem ed atentă la ceea ce face.
”Dacă mă loveam sau tăiam, făceam hemoragie. Nici injecții nu am avut voie să fac, din aceleași motive”, a adăugat actrița.
Plânge după Iurie Darie
În luna noiembrie, Anca Pandrea îi va face pomana de cinci ani lui Iurie Darie. Acyrița a mărturisit că cu cât se apropie data în care a murit, cu atât devine mai trist.
”Plâng în continuu. Nu-mi vine să cred că au trecut deja cinci ani, de când Iura nu mai e”, a spus aceasta.
CITEȘTE ȘI:
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!