Îmbrăcată elegant, încrezătoare în ea şi cu zâmbetul pe buze, Andreea a venit la Tribunal însoţită de avocatul ei.
Procesul este însă departe de a se fi încheiat, avocatul Andreei obţinând doar un alt termen de judecată.
Andreea Mantea s-a trezit citată într-un proces după ce a încetat să mai plătească pentru chiria unui transformator electric, ce a funcţionat în Judeţul Vâlcea.
Povestea transformatorului care-i dă acum bătăi de cap Andreei Mantea a început în martie 2011, când vedeta a închiriat aparatul de la o firmă de distribuţie a curentului electric şi l-a montat la un punct de lucru din comuna Sihlea, sat Voetin, judeţul Vrancea.
Câteva luni, Andreea a fost conştiincioasă şi a plătit la timp chiria transformatorului, în valoare de aproape 330 de lei lunar. La un moment dat, lucrurile s-au complicat, aşa că din iunie 2011 şi până în prezent, ea n-a mai achitat nici un leu către firma de la care închiriase aparatul.
După ce societatea ar fi somat-o în mai multe rânduri şi n-ar fi primit răspuns, a dat- o în judecată pe fosta prezentatoare TV şi îi cere, pe lângă chiria restantă, cheltuielile de demontare şi transport al transformatorului, dar şi penalităţi de 13.500 de lei. În total, datoria Andreei ajunge la 18.454,5 lei, adică aproape 4.500 de euro.
FOTO: Vlad ChireaVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

 
 

Urmărește-ne pe Google News