Au trecut ani buni de când Andreea Marin și-a asumat responsabilitatea de a fi mama la distanță pentru doi copii, ceva mai măricei decât fiica sa, Violeta. Mai precis, impresionată la acea vreme de sărăcia lucie a unor micuți proveniţi din familii fără posibilităţi materiale, Andreea Marin devenea mai întâi în 2008, apoi în 2010, mama adoptivă a unei fetiţe din Niger, Mariama, şi a unui băieţel din China, Shuanglong. Ani buni, vedeta s-a ocupat de aceştia, pentru a le asigura un viitor mai bun.

”Adopţia la distanţă nu înseamnă să iei un copil o dată pe săptămână acasă, ci să ai grijă de el consecvent, cel puţin până la 18 ani, să te implici în educaţia lui, să te implici şi sufleteşte. Se numeşte adopţie la distanţă, tocmai pentru că acel copil nu îţi este la îndemână, nu e lângă tine ci trăieşte într-o altă ţară, într-un alt colţ al lumii. Copilul poate să trăiască în ţara lui, dar să aibă o familie care să îl protejeze, care să investească permanent în educaţia şi în sănătatea lui, care să-I dea o şansă la o viaţă mai bună”, mărturisea Andreea Marin.

Andreea Marin și-a respectat cuvântul

Ei bine, Zâna s-a ținut de cuvânt. Chiar dacă de când l-a cunoscut pe Tuncay, actualul său soț, implicată fiind în alte proiecte, Andreea nu a avut timp să ajungă să-și mai viziteze copiii, ea a avut grijă ca aceștia să beneficieze de mijloacele necesare pentru a-și continua studiile. Recent, înainte să înceapă școala, Zâna le-a trimis o sumă suficientă să-și achiziționeze cele necesare. Cei doi copii adoptați sunt acum deja măricei și mai au doar puțin până la majorat. Fata din Niger a împlinit, recent, 16 ani, iar băiatul din China are deja 17. Contactată pe marginea acestui subiect, Andreea Marin s-a rezumat doar a declara:

”Nu vreau să mai insist pe asta, nu s-a întâmplat nimic nou”.  

CITEȘTE ȘI:

De unde atâta feminitate la Andreea Marin? ”Zâna” e un băiețoi sub acoperire

 
 

Urmărește-ne pe Google News