Andreea Marin nu a dormit toată noaptea după ce fiica sa, Violeta, s-a îmbolnăvit. Fosta prezentatoare tv a chemat de două ori salvarea, lucru pe care de altfel l-a făcut și public.

„ De ce nu ies în stradă? Pentru că am o altă prioritate, din păcate: fetița mea e bolnavă, mă are doar pe mine acasă, iar azi noapte (vineri-n.r.) am chemat de 2 ori salvarea pentru ea. Amândouă am adormit doar în zori, după chin”, a spus Zâna.

Panicată în momentul în care a constatat că fiica sa nu se simte prea bine, ca o mamă grijulie, aceasta l-a sunat și pe fostul soț, Ștefan Bănică junior, care nu se afla însă în capitală în acele momente.

Cei doi s-au consultat și au vorbit despre fiica lor. Lucru de altfel normal pentru doi părinți a căror prioritate principală o constituie copilul lor. La rându-i, nici artistul nu a avut liniște. Asta până când nu a aflat că fiica sa se simte ceva mai bine. Nu-i prima oară când Andreea și Ștefan se sfătuiesc în ceea ce o privește pe Violeta. Zâna îl anunță pe fostul soț de toate reușitele fiicei lor și de tot ceea ce aceasta face și îi permite acestuia să petreacă timpul cu Violeta, atunci când își dorește și nu are concerte sau reprezentații prin țară.

Se pregătește de divorț

Altfel, peste doar câteva zile, Zâna se va prezenta la Judecătoria Buftea, acolo unde este programat primul termen al divorțului de Tuncay Ozturk. De când a decis să se despartă de fizioterapeutul turc, Andreea Marin nu a mai ținut sub nicio formă legătura cu acesta.

Cum își educă Andreea Marin fiica. Îi dă totul, dar cu limită!

Andreea Marin are numai motive de bucurie, în ceea ce o privește pe fiica sa, o elevă cu rezultate foarte bune la școală. Ea are însă mare grijă că Violeta să rămână ”cu picioarele pe pământ”. Andreea Marin își crește fiica după anumite reguli, de la care nu se abate. Astfel că, deși și-ar putea permite orice pentru copila sa, vedeta i-a impus anumite limite, tocmai pentru a rămâne ancorată în realitate. Ca orice fetiță de opt ani, Violeta își alege deja garderoba și în transmite mamei sale cu ce și-ar dori să se îmbrace. Zâna o ajută să-și îndeplinească dorința, dar până la o limită.

 
 

Urmărește-ne pe Google News