Gesturile caritabile și implicarea în campaniile umanitare fac parte de ani buni din viața Andreei Marin. Nu mai surprinde pe nimeni faptul că aderă la ele, căci totul a devenit un soi de normalitate în ceea ce o privește. Și, cu toate acestea, miercuri seară a reușit să surprindă. Fosta ”zână a surprizelor” nu putea rata Gala Unica și, pentru acest eveniment, a optat pentru o ținută absolut uimitoare.
Andreea părea coborâtă din cărțile cu povești și părul lung șoca de-a dreptul. Înainte de a trage vreo concluzie pripită, aceasta ne-a explicat că noul look a fost foarte pe gustul fiicei sale și, mai mult, are legătură cu cea mai nouă campanie de suflet cu care și-a asociat imaginea, ”Sungate, frumusețe pentru sănătate”.
Mai exact, la inițiativa unui lanț de saloane de înfrumusețare Andreea face parte dintr-un program în cadrul căruia, femei devastate de lupta cu boli necruțătoate precum cancerul, sunt ajutate să-și recapete zâmbetul și încrederea în sine. Astfel, inițiatorii campaniei le dăruiesc peruci din păr natural și o zi de răsfăț și frumusețe în saloanele lor, iar Andreea le este alături de-a lungul acestor experiențe.
Fiind un parteneriat între o firmă privată și o vedetă care câștigă frumos din imagine, evident, la mijloc există și un contract. Potrivit informațiilor noastre, părțile nu au dus negocieri, ci Andreea a acceptat din start ideea campaniei și cei 10.000 de euro cât, se pare, i s-ar fi oferit din start.