Avea totul pregătit, zeci de tablouri realizate în cei peste 12 ani de când s-a apucat de pictură, dar a renunţat la ideea unei expoziţii.
Mai mult, de când a devenit mama unui băieţel, acum în vârstă de un an şi nouă luni, Anna Lesko nu a mai pus mâna pe pensulă decât atunci când şi-a iniţiat copilul în tainele acestei arte.
Cu toate acestea, solista mărturiseşte că nu va renunţa la marea sa pasiune. Basarabeanca intenţionează chiar să se reapuce de pictat în viitorul apropiat.
I-a distrus pensulele
Şi nu oricum, ci cu ajutorul fiului său. “La primul tablou pe care- l voi face, voi lucra împreună cu Adam”, a declarat Anna pentru Libertatea.
Chiar dacă nu a făcut nici doi anişori, fiul vedetei a luat deja contact cu pensula.
“Mi-a distrus o mulţime de pensule. Şi încă mai vrea. Îi place şi o să pictăm împreună”, ne-a mai spus artista. Lesko a “furat meserie” de la Sabin Bălaşa şi Mircea Novac şi, potrivit propriilor mărturisiri, lucrările sale prezintă stările sufleteşti prin care trece.
Şi-a făcut străbunicii fericiţi
Chiar dacă acum locuieşte în Capitală, Anna Lesko a avut tot timpul grijă să nu-şi priveze familia de prezenţa micuţului său. Astfel că artista şi-a dus fiul de mai multe ori la Chişinău, acolo unde locuiesc rudele sale. Mai mult, basarabeanca l-a prezentat pe Adam şi străbunicilor săi. “Amândoi au în jur de 90 de ani. Adam îi face foarte fericiţi”, ne-a spus Anna.